lazarev-v4-privire-i..

mai mult. Insă starea Iui nu se ameliora. Rămânea o singură
problemă: ataşarea de viitor.
— Nu construiţi planuri, nu visaţi, nu vă gândiţi la viitor -
îi spuneam lui şi soţiei lui.
— Noi deja nu ne mai gândim la nimic, nu planificăm şi nu
ne creăm speranţe de viitor - răspundeau ei.
Insă, ori de câte ori îl supuneam testului, constatam că
parametrii cramponării de viitor rămâneau tot atât de ameninţători
şi, în acest punct, mă simţeam neputincios. Ceva se
ascundea în spatele acestui fapt, dar ce anume, nu puteam înţelege.
Constatându-mi propria incapacitate, am încercat să atrag
la soluţionarea acestui caz alţi experţi. Una din cunoştinţele
mele. o bioenergoterapeută de înaltă clasă, mi-a mărturisit cu
sinceritate:
— Nu înţeleg. II cercetez de la distanţă, câmpul îi este
curat, în regulă, cu toate acestea, energia i se duce.
Simţeam că suprasolicitările încep să depăşească limita
critică. Cu toate acestea, îmi venea mai uşor să mor eu, decât
să-l văd pe el cum se stinge cu încetul. Procesul critic din
plămâni a fost stopat, apoi a urmat o ameliorare. Plămânii se
purificau, însă, brusc, au început să funcţioneze mai prost
rinichii. Organismul a încetat să se mai împotrivească bolii. La
sfârşitul lui iulie, el a decedat. Pe măsură ce încercam cu mai
multă îndârjire să-l salvez, observam că în propriul meu
organism încep procese similare. îmi amintesc cum, în urmă
cu opt ani, Ia o petrecere la care se aflau şi câţiva bioenergoterapeuţi,
ne amuzam cu toţii făcând diagnosticări. Unul
dintre ei, adresându-mi-se, mi-a zis pe neaşteptate:
39