lazarev-v4-privire-i..

într-o fiinţă săracă cu duhul, până în clipa în care tânăra îşi va
fi cultivat o justă orientare spirituală. Când trenul a atins viteza
maximă, virajul în direcţia cea bună se poate solda cu o catastrofă.
Fiica dumneavoastră era sortită morţii şi lipsei urmaşilor
şi. pentru a dobândi şansa de a supravieţui şi de a avea copii,
ea a trebuit să piardă ceea ce a determinat începutul distrugerii
sufletului ei. Această cale este oricum inevitabilă şi. cu cât mai
devreme păşeşti pe ea, cu atât mai fericit devii în cele din
urmă.
Cred că femeia m-a înţeles şi a simţit cum trebuie să se
roage, pentru ca fiica ei să se vindece. Totul pare foarte simplu:
orice s-ar întâmpla, păstrează-ţi iubirea de Dumnezeu; fie
şi un singur strop, încearcă sâ-1 reţii în suflet atunci când încep
necazurile. Nu ştiu de ce, dar puţini oameni reuşesc acest
lucru.
Abia peste un timp oarecare am început, puţin câte puţin, să
înţeleg despre ce este vorba. Omul, în drumul lui spre
Dumnezeu, parcă ar urca nişte trepte. El nu mai depinde de
treapta pe care a lăsat-o în urmă, ci depinde de cea care îi stă
în faţă. Şi, ca să urce pe următoarea treaptă, el trebuie să
trăiască un timp oarecare cu imaginea ei în suflet, să o simtă,
să vadă în ea un scop. Acest proces este inevitabil. Dar, imediat
ce o valorifică, se obişnuieşte cu ea şi îi apare senzaţia de
stabilitate pe această nouă treaptă, el, inevitabil, cade de pe ea
şi astfel pierde legătura cu treapta din faţă, nemaifiind totodată
legat de cea pe care a lăsat-o deja în urmă.
Şi iată că, în acest moment de dezintegrare a existenţei, în
ce măsură se va strădui omul să păstreze sentimentul de iubire
32