lazarev-v4-privire-i..

Pe atunci nu mă vedeam în stare să dau un răspuns clar la
aceste întrebări. Eram conştient de un singur lucru: este puţin
probabil ca cel înrăit şi orgolios să se vindece adresând rugăciuni
lui Dumnezeu. Se întâmplă ca în exterior omul să fie
deja pregătit pentru schimbare, însă sufletul lui să se împotrivească,
în acel moment, el fie cedează acestui sentiment
aparent şi, în acest caz, este puţin probabil ca ceva să-l mai
salveze, fie încearcă, în dureri şi chinuri, să simtă în orice
împrejurare că voinţa sa, conştiinţa şi el însuşi sunt secundari,
iar iubirea de Dumnezeu - primordială. Un tânăr mi-a spus
odată după conferinţă:
- Când a început prelegerea, am simţit cum ceva mă
împinge afară din sală. Abia de-am rezistat. Iar la sfârşit, dumneavoastră
ne-aţi propus tuturor să ne rugăm în tăcere. Păi, iată
că nu am fost în stare să mă rog, parcă mi se lipise limba de
cerul gurii.
— Sufletul dumneavoastră este ataşat în mod excesiv de
valorile umane - i-am explicat - aveţi prea multe exigenţe,
mai ales faţă de propria persoană. Dispreţul faţă de sine,
nemulţumirea de sine sunt, şi ele, forme ale trufiei. înainte nu
înţelegeam de ce multor oameni li se face rău în biserică. Apoi
mi-am dat seama: în lăcaşul sfânt are loc umilirea valorilor
umane, iar în subconştient este introdusă informaţia despre
caracterul lor secundar. Şi, cu cât sufletul este mai puternic
ataşat de ele, cu atât mai dureros se desfăşoară procesul de
normalizare. Iar dacă omul, intrând în lăcaşul sfânt, nu este
acordat la o stare supremă de seninătate, atunci agresivitatea,
care izbucneşte în timpul unor astfel de mutaţii, se reîntoarce
neîntârziat asupra lui, dând naştere unor probleme grave.
30