lazarev-v4-privire-i..

eprezentat un fapt real abia la câteva zeci de metri de ea. Până
atunci fusese doar o pată abstractă la orizont. Faptele însă se
produc, de multe ori, atunci când este deja târziu să mai încerci
să le combaţi. Am citit undeva următoarea inscripţie: „în
fiecare zi dispare de pe faţa Pământului o specie de animale".
Eu iubesc foarte mult natura şi sunt un călător pasionat. După
cum se vede, dispariţia unei populaţii de animale sau a unei
specii se produce pe neobservate. Animalele îşi văd de treabă,
mănâncă, se înmulţesc, luptă pentru teritoriu, în planul subtil
însă ele nu mai există. Atunci când văd animale care, în
curând, vor dispărea de pe faţa Pământului, îmi vine să strig:
„Doar sunteţi pe moarte, în curând nu veţi mai fi!" Ele însă
continuă să trăiască. Le lipseşte capacitatea de a evalua
pericolul ce se apropie. Oricât ar părea de surprinzător, oamenii
nu se deosebesc prin nimic de animale. Este în plină
desfăşurare procesul de frânare a principalei funcţii - continuarea
neamului. La scara omenirii, trei decenii înseamnă
extrem de puţin. Singura comparaţie care se poate face este cu
un avion ce goneşte pe pistă. Procesele de frânare au, de
obicei, drept rezultat oprirea. Omenirea seamănă cu un echilibrist,
care a mers pe drum, apoi a păşit pe o sârmă subţire şi
continuă să-şi menţină echilibrul, dar, fiind dus pe gânduri, n-a
observat că nu mai merge pe drum, ci pe sârmă.
Sunt un optimist şi consider că omenirea va supravieţui.
Dar cu ce se va alege ea când va veni ziua de mâine? Şi care
va fi preţul pe care îl vom plăti noi toţi pentru această
supravieţuire? „Noi" înseamnă nu numai oamenii, ci şi animalele
şi pădurile, care dispar zi de zi. „Cât de simplu este să
te salvezi şi să supravieţuieşti, dacă ştii cum - mă gândeam.
279