lazarev-v4-privire-i..

t
Am privit în jur uluit. Amurul muribund îşi purta apele la
fel de domol şi de maiestuos, atât că nu mai avea peşte!
Uriaşele bancuri de peşti, care mergeau să-şi depună icrele, au
fugit de apa otrăvită şi şi-au depus icrele în ocean. Din icrele
acestea nu va ieşi puiet niciodată. Stăteam şi mă gândeam că
s-a produs una dintre cele mai mari catastrofe ecologice de pe
planetă, a fost infestat unul dintre râurile cu cele mai bogate
rezerve de peşte din lume. în anii ce vin, în râul acesta nu vor
mai intra peşti ca să-şi depună icrele. însă, nici chiar în ziarele
locale, n-am văzut măcar o singură notă informativă în legătură
cu această catastrofă.
Poate că, în plan subtil, salvarea va veni dinspre Rusia, pe
plan fizic însă, deocamdată, e doar „murdărie" şi moarte şi,
dacă astfel de catastrofe pot fi trecute sub tăcere, atunci se
poate vorbi de unul dintre acele semnale de alarmă, care se
aud adesea, atunci când s-a trecut deja de punctul critic. Dar
boala gravă de care suferă Rusia este o boală a întregii omeniri.
„Cât de puţin timp ne-a rămas - mă gândeam - şi cu câtă
nepăsare petrecem noi timpul acesta".
Am ajuns la pescari. Nu aveau peşte, doar năvoadele
întinse pe prăjini fluturau în bătaia vântului. Când era să
plecăm din localitate, într-o casă s-a găsit totuşi un borcan de
jumătate de litru cu icre de Manciuria, pe care l-am cumpărat,
însă aceste icre aveau un gust ciudat, ca să nu zic neplăcut.
Fusese otrăvit nu numai peştele, ci şi icrele.
„Dacă neamului omenesc îi este scris să degenereze şi să
piară, lucrul acesta se va întâmpla, şi regretele nu-şi au rostul -
mă gândeam - dar când vezi cum piere substanţa spirituală şi
fizică a oamenilor şi a naturii înconjurătoare, ţi se rupe inima".
277