lazarev-v4-privire-i..

— Aţi fost întotdeauna fericită, numai că nu vă dădeaţi
seama - i-am zis. Când tot ce ne înconjoară devine un pretext
pentru acumularea iubirii în suflet şi pentru împărtăşirea ei,
atunci percepem cu adevărat caracterul iluzoriu al existenţei
noastre şi realitatea Divinului în sufletele noastre.
Mai înainte nu înţelegeam de unde provine dorinţa mea
nestăvilită de a-mi risca viaţa.
Când, pe la începutul anilor 70, lucram ca ghid în Caucaz,
aveam obiceiul de a-mi părăsi grupul lângă Riţa şi de a coborî
drumul pe jos. Iar, peste aproximativ două ore, când grupul se
aduna, mă alăturam lor pe drumul înapoi. îmi plăcea foarte
mult să cutreier de unul singur prin defileuri. în felul acesta,
sentimentul unităţii cu natura era mai mare. Distracţia mea
preferată era să merg pe balustrada podurilor. Dacă ar fi fost să
cad, ştiam că nu infirmitatea este cea care mă ameninţă, în
schimb senzaţia vecinătăţii morţii îmi umplea sufletul de bucurie
şi colora cu totul altfel lumea exterioară. Oamenii care îşi
pun deseori viaţa în pericol devin mai blânzi. Mai târziu am
înţeles de ce. Valorile umane încep de la viaţă. In faţa morţii
apropiate, „acele" sufletului nostru se răsucesc automat în
direcţia iubirii, ceea ce umple viaţa însăşi de un sens nou. O
mulţime de oameni din lumea asta îşi riscă viaţa, pare-se.
pentru lucruri insignifiante. Acest fenomen nu poate fi explicat
printr-o logică simplă. El se dovedeşte a fi unul din
mecanismele care înlătură ataşarea de valorile umane. Iar
izbucnirea avântului spre Dumnezeu şi spre iubire, în stările
limită, apropiate de moarte, pot transforma calitativ omul şi-1
pot conduce spre o percepţie absolut nouă a lumii.
209