lazarev-v4-privire-i..

conecta şi, atunci, voi pieri. Când m-am apropiat de grupul
meu, am fost luat la rost, căci le dădusem peste cap tot programul
de traversare. Le-am arătat locul de unde a trebuit să
cobor. Nedumeriţi, m-au întrebat încă o dată. De departe, traseul
părea şi mai impresionant. După aceasta nu s-au mai iscat
întrebări. E drept că cineva din grupul nostru a zis:
— Teoretic, pe acolo este imposibil să cobori.
Odată un armean mi-a povestit o istorioară ciudată.
- Trăia în micul nostru orăşel armenesc o fetiţă. Noi,
băieţii, deprinşi să hoinărim prin munţi, rămâneam de fiecare
dată cu gura căscată la felul cum înţelegea fata să se distreze.
Ea se apropia de marginea stâncii, închidea ochii şi păşea
înainte. Şi, dintr-o dată, căderea ei se încetinea şi ea începea să
planeze de pe o piatră pe alta, ca un fluture, şi o ţinea tot aşa
câteva sute de metri, până ce cobora pe pământ. în cele din
urmă, ea s-a zdrobit de stânci. După noaptea nunţii, ea
hotărâse să încerce din nou senzaţia cunoscută de zbor, aşa că
a venit pe marginea prăpastiei şi a păşit în gol. Dar subconştientul
ei, probabil, se şi ataşase puternic de valorile umane,
astfel încât nu s-a putut desprinde de ele şi a devenit dependent.
Se prea poate că i-a licărit un sentiment de frică, atunci
când a păşit în prăpastie. Se vede că a păţit acelaşi lucru ca şi
Apostolul Petru, care mersese pe ape, până a-l cuprinde spaima.
Atunci când frica, regretul, necazurile ne fac să depindem
de lumea înconjurătoare, senzaţia de zbor ne părăseşte nu
numai sufletul, ci şi trupul.
Nu pot rezista tentaţiei de a le povesti cititorilor o altă
întâmplare despre rezervele umane ascunse, care ies la
206