lazarev-v4-privire-i..

valuri de cruzime, dar nu înţelegeam de unde vin. Mă consideram
vicios dintru început şi. de multe ori, am vrut să-mi pun
capăt zilelor, fiindcă nu vedeam schimbări în bine. De fapt, nu
eu, ci sistemul meu de valori era viciat, însă lucrul acesta l-am
înţeles mult mai târziu.
Bărbatul cade pe gânduri şi priveşte tăcut prin geam.
— Spuneţi-mi, există vreo încălcare a legilor divine în
activitatea mea de preot?
— Da, dumneavoastră schilodiţi sufletele oamenilor.
— De ce?
— Pentru că-i învăţaţi să fie, în primul rând, morali.
— Dar ce-ar trebui să-i învăţ?
- Oamenii trebuie învăţaţi să iubească. Când moralitatea
merge înaintea iubirii, avem deja de-a face cu inchiziţia. Moralitatea
şi spiritualitatea se cer predicate, subliniindu-se însă că
ele vor fi mereu pe locul doi, iar atunci când se vor ciocni cu
iubirea, vor trebui de fiecare dată să cedeze.
Cu cât mai riguros îşi orientează preotul enoriaşii către
idealuri, moralitate şi cinste, cu atât mai mult li se aseamănă el
celor pe care Hristos i-a numit învăţători de lege, cărturari şi
farisei. Aceasta perverteşte sufletele enoriaşilor şi, fără a băga
de seamă, ei devin tot mai neîndurători.
— îmi puteţi explica - îl întreb - o frază rostită de Hristos:
„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor"?
- Biserica o explică în felul următor: când omul are mai
puţine necesităţi pământeşti şi spirituale, el este mai aproape
de Dumnezeu - răspunde preotul.
— Haideţi să nu umblăm cu cioara vopsită - zic eu. Cel
sărac cu duhul, adică cel lipsit de spiritualitate, este, de fapt,
199