lazarev-v4-privire-i..

nu se va produce o nouă breşă care să permită cercetărilor
mele să avanseze.
Şi, pe măsură ce cartea a treia înainta spre sfârşit, eu
priveam tot mai des spre pânzele curate din atelierul meu. La
urma urmei, sunt pictor sau nu?
„Datoria faţă de oameni mi-am făcut-o, acum pot să mă
relaxez şi să trăiesc o viaţă normală". Astfel gândeam eu la
începutul primăverii lui 1996. Aveam un ..ghimpe" care nu-mi
dădea pace - tema timpului. Simţeam însă că e peste puterile
mele, de aceea in-am lăsat păgubaş. „Am să mă odihnesc
vreun an şi jumătate, apoi mai vedem"" - am hotărât eu. Timp
de vreo lună, am trecut uşor cu vederea tot ce era legat de
cercetările mele. Apoi s-au declanşat acele evenimente care
m-au făcut să tresar agitat şi să uit de planurile şi visurile mele.
Informaţia nouă vine adesea sub forma morţii sau a unui şir de
nenorociri. Am început să primesc această informaţie nouă în
primăvara anului 1996.
Eu îmi scriam cărţile ca să nu le repet pacienţilor de fiecare
dată unul şi acelaşi lucru. O informaţie foarte simplă, Ia prima
vedere, era adesea asimilată cu multă greutate. La început am
vrut pur şi simplu să dactilografiez un articol, pentru a-1
înmâna pacienţilor mei. Când am înţeles că toţi au nevoie de
această informaţie, am decis că e timpul să tipăresc o carte şi,
peste câtva timp, s-a ivit această ocazie. Apoi am văzut că
informaţia expusă în carte este echivalentă cu o consultaţie.
Trebuia să precizez doar detaliile. Atunci am hotărât să scriu
în cărţi cât mai mult din ceea ce ştiu, pentru ca pacienţii să se
lecuiască singuri, iar mie să-mi revină doar cazurile extrem de
dificile.
16