lazarev-v4-privire-i..

sunt neputincios. Tot ce vă pot propune este să aşteptaţi vreo
40 de minute, apoi să intraţi iar la mine.
Peste o oră, în cabinetul meu intră cu totul alt om. Privirea
este calmă, blândă, mişcările sunt line.
— Ştiţi - spune ea, poticnindu-se - Ia început a fost un zid,
apoi. nu ştiu cum, dintr-o dată am înţeles ce mi-aţi vorbit. Mi
se pare că am început să mă schimb.
Mă uit la câmpul ei, îl mai examinez o dată, mai detaliat.
Este curat. Câmpul unui om cu sănătate normală. Femeia care
venise la mine la consultaţie cu două ore în urmă a dispărut. In
faţa mea se află un om la fel de sigur de sine ca înainte, dar
deja complet diferit. Eu îi zâmbesc, ea îmi întoarce zâmbetul.
După aceasta ne luăm rămas bun.
îmi amintesc cum, cu câteva luni în urmă, asistentul meu
mi-a povestit o întâmplare.
— Sunt uimit cât de profund se schimbă oamenii. Dimineaţa
a venit la consultaţie o doamnă. Fiară, nu femeie. Când a
trecut pe lângă mine, mi s-a părut că a trecut un tanc.
— Am programare pentru ora 10 dimineaţa şi am să intru
în cabinetul lui la 10 fix- a rostit ea cu voce metalică.
Asistentul îşi desface braţele cu mirare.
— Mi se pare că femeia aceasta, chiar dacă a zâmbit vreodată,
a făcut-o numai în vieţile anterioare. Peste trei ore însă în
vocabularul ei a apărut expresia „scuzaţi-mă", zâmbeşte, gândirea
e la fel de limpede, dar ochii i-au devenit blâ-â-â-â-ânzi -
intonează el - nu mai e tanc, e precum o limuzină, şi încă una
împodobită pentru nuntă, acoperită de flori - îşi descrie el
senzaţiile.
167