lazarev-v4-privire-i..

de dorinţe şi de voinţă. Dorinţele noastre, de regulă, sunt discrete.
Dorinţa apare, se realizează şi dispare. Eu-\ nostru,
conştiinţa noastră sunt, de asemenea, discrete, discontinue. De
aceea mişcările line, fluide, executate în decursul multor ore,
deconectau conştiinţa omului şi, atunci, rezultatele pe care le
obţinea elevul nu-! făceau să se simtă mai important. Dacă un
procedeu era executat multe ore în şir, acest fapt anula aprecierea
situaţiei, logica şi analiza. Executarea exerciţiilor în bătăile
ritmice ale tobei, la fel ca tamburina şamanului, suspenda
conştiinţa, de aceea, în momentul amplificării aptitudinilor,
scopurilor, voinţei şi a dorinţelor, nu se producea contopirea
cu eu-\ uman. Conştiinţa noastră este întotdeauna îndreptată
spre ceva. Pentru a nu se ancora, în timpul instruirii, în
aptitudini, intelect, voinţă, elevilor li se dădea o sarcină fără o
legătură directă cu lupta. De pildă, elevii îşi induceau mai întâi
o anumită stare, apoi încercau să-şi menţină această stare în
timp ce parau loviturile. La început, rezultatul era mult mai
slab decât al celor care se gândeau numai la pararea loviturii,
apoi urma un mare salt înainte.
Un maestru lua o lingură, în care se afla un ou, şi, ţinând-o
într-o mână, trecea printr-un şir de elevi de-ai săi, care îl
atacau. El para toate loviturile, dar nu scăpa oul pe jos. Aşa
ceva putea face numai un om pentru care loviturile, apărarea şi
atacul au încetat o dată pentru totdeauna să mai fie un scop.
Pentru el, lucrul cel mai important era atingerea unei stări interioare
de renunţare şi independenţă deplină. Menţinerea oului
în lingură era posibilă numai în cazul unei stabilităţi interioare
ieşite din comun, iar luptele contribuiau la amplificarea acestei
157