lazarev-v4-privire-i..

se transformau în şcoli. Fondatorii de şcoli se sprijineau pe
principiile unei filozofii a voinţei. Cu cât mai spiritualizat şi
mai nobil sufleteşte era fondatorul unei şcoli, la nivelul subconştientului
şi pe plan exterior, cu atât mai importante erau
rezultatele şcolii lui.
Rezultate maxime putea obţine cel care înţelegea. în cele
din urmă, că lumea nu este guvernată de raţiune, idee sau
voinţă. Lumea este guvernată de iubire. Omul care avea drept
scop acumularea iubirii de Dumnezeu stăpânea situaţia încă
înainte de crearea ei, adică şi luptătorul, şi sfântul fac acelaşi
lucru. Acesta este controlul asupra situaţiei. Atâta doar că ei îl
exercită la scări diferite.
Prin urmare, sensul artelor marţiale constă în cunoaşterea
lumii, iar mijlocul folosit pentru aceasta este dezvoltarea
controlului asupra situaţiei. Pentru ca omul să poată dobândi
măiestrie în artele marţiale, el trebuia să înceapă nu cu ultima
verigă din lanţ, ci cu prima: resimţirea contactului cu
Creatorul, sentimentul de iubire nemărginită, care a încetat să
mai depindă de oricare dintre valorile umane. Starea aceasta
avea numele de „samadhi". La ea se ajungea, în primul rând,
prin renunţarea la controlul asupra situaţiei şi prin orientarea
spre iubire. Dacă omului nu-i reuşea acest lucru, calea spre
perfecţiunea supremă îi era închisă. înţelegând aceasta, mulţi
se străduiau ani şi chiar decenii întregi să atingă această stare,
în acest scop era nevoie de blocarea conştiinţei, suspendarea
propriului eu şi renunţarea la dorinţe. Când omul trecea prin
situaţii la limita morţii sau dincolo de limita ei, apoi se
întorcea în această lume, destabilizarea e«-lui său era destul de
avansată şi acest lucru înlesnea sarcina.
155