lazarev-v4-privire-i..

forţei cere mereu sacrificii. Pe urmă începe să degenereze
sufletul, apoi şi trupul.
Eu mă străduiam să trec cumva de la lupta obişnuită la o
sinteză şi să merg mai departe, adică să trec de la procedeele
de forţă la dezvoltarea rapidităţii, apoi a tehnicii etc, dar nu-mi
reuşea. în primul rând. eu am o gândire înceată de la natură. în
al doilea rând, dacă n-am înţeles ceva, nu pot face acel lucru.
în cele din urmă, am încetat să mai fac sport, dar dorinţa de a
înţelege ce sunt artele marţiale mi-a rămas. Pentru asta era nevoie
să înţeleg mai profund filozofia Indiei, Tibetului, Chinei.
Timp de câţiva ani am revenit periodic la această temă.
Diferenţele dintre stilurile şi şcolile de arte marţiale din
Orient se datorau diferenţelor de abordare filozofică. O concepţie
nouă dădea naştere unei noi şcoli, iar calitatea filozofiei
era destul de rapid confirmată sau infirmată în practică, adică
artele marţiale erau un.excelent instrument de cunoaştere
filozofică a lumii. Cu cât mai puternică era aspiraţia omului
spre cunoaşterea lumii, adică spre filozofie, sinteză, cu atât
mai înalt era nivelul pe care, în ultimă instanţă, îl atingea el
sau discipolii lui în artele marţiale. De aceea, cele mai bune
şcoli au existat pe lângă mănăstirile din Tibet. Acolo au fost
elaborate tehnici unice de dezvoltare spirituală şi fizică. Lucrul
cel mai important este să nu fie separată cunoaşterea spirituală
a lumii de cea fizică. Dacă sunt lipsite de practici spirituale
permanente, artele marţiale degenerează. Multă vreme, eu n-am
putut înţelege de ce o creştere considerabilă a nivelului şi
atingerea măiestriei nu sunt posibile fără realizarea unei stări
de linişte interioară absolută. în Orient, această stare era
147