ECONOMIA TURISMULUI

1.1. Abordările actuale ale noţiunilor fundamentale din turism
Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creşteri semnificative ale
producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi comerciale dintre ţări, au
condus, după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului călătoriilor şi a ţărilor participante la
circulaţia turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii
având caracter turistic.
Pe de altă parte, creşterea numărului şi diversificarea tipologică a celor implicaţi în
organizarea şi gestionarea călătoriilor – administraţii naţionale de turism, organisme
profesionale, colectivităţi locale, institute de cercetare – precum şi realizarea obiectivelor
vizând evaluarea pieţelor, determinarea eficienţei campaniilor comerciale, orientarea
investiţiilor, valorificarea resurselor umane şi altele au accentuat cererea de informaţii
turistice.
A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concepte
diferite; ca urmare, au apărut dificultăţi în cunoaşterea şi evaluarea cu rigurozitate a
fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilităţile realizării unor comparaţii
internaţionale relevante. Se impune, în aceste condiţii, adoptarea unui sistem statistic unitar al
turismului şi dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective şi-au găsit dezvoltarea
în recomandările Conferinţei internaţionale asupra statisticii voiajelor şi turismului, Ottawa,
1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII – a a Comisiei de Statistică a
Naţiunilor Unite.
Clarificările propuse şi adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate
pe mai multe planuri:
- conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului;
- conceptul de vizitator şi corespunzător, locul, durata şi motivul călătoriei;
- industria turistică; conţinutul şi clasificarea elementelor componente;
- clasificarea activităţilor turistice, pornind de la ofertă, în conexiune cu structurile
fundamentale ale produselor şi serviciilor CITI (Clasificarea Internaţională Tip
Industrii a activităţilor), NACE (Clasificarea industrială generală a activităţilor
economice în Comunitatea Europeană).
În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activităţile
desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara
reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop
de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Se precizează că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între
diferite ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include activităţile
vizitatorilor de o zi (excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puţin 24 de ore
(turişti).
Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale
turismului, şi anume:
5