OPERE COMPLETE

,
RASUNETE ALE PINDULUI Ix CARPATI 33
unde yin in cale,
se cobor la vale
trei turme de miei
cu trei ciobAnei ;)
pare cä vedem colo «negrul thvoiu, unde e iarba de oi §i
umbra de clobani;» apoi pare cA auzim «Idtrand câinii, adunati
din dosul stdnii», i fluierul cel de fag, ce mult zice
cu drag» ; de aruncam insA privirea in sus, vedem toatA natura
impodobitA ca la o nuntA mare: «soarele ci tuna pare
ca tin cununa, brazii >cipdltinadll pare cä sunt nunta,sii, preotii
muntii mari, pasari lautari, piistirele mu >i stele feiclii!»
latA-ne dar §i noi extaziati dinaintea acestei sublime priveli§ti,
precum au fost §i primii aezi cAmpeni ce au inventat
pe aceste plaiuri, cAntecul lui Linos. Secolii §i '1-au tre'cut unul
altuia, addogandu'i idei §i expresiuni felurite; unii poeti
iscusiti §i dogmatici, l'au Imbinat cu cultul asiatic al lui
Adonai §i astfel l'au cufundat in subtilizArile pAgAnismului
degradat; alfi Eleni, fii ai muntilor §i ai naturei, l'au pastrat
simplu, duios, plin de grape §i de melancolie §i apoi, in secolii
mai tArzii, coloniile cotropitoare de Romani l'au cubes
cu sfintenie dela dân§ii, l'au intors pe limba lor §i l'au rAspandit
prin loatä intinsa lor stApAnire. Poate cä de atunci
Inca, negre§it nu mai thrziu de al XV-lea secol, acest cantic
pastoresc a trecut peste DunAre, unde s'a implAntat in memoria
poporului, sub forma baladei Mioara. Timpii §i imprejurarile
au §tiut sä schimbe multe intr'insul ; dar tot au
rAmas urme netAgaduite de clasica sa originA.
IV.
SA nu pArAsim insa cu totul cercul tradifiunilor §i al canticelor
ce se repoartà la vechiul cult al naturei, fArä de a
pomeni despre un obiceiu poporan al aniichitatii, cu care se
leaga §i un cAntic copilaresc ce in parte, s'a pastrat, ca o
amintire departata in cetatile noastre.