OPERE COMPLETE

RASUNETE ALE PINDULUI IN CARPATI 22
reri, a§a trupeascä chiar, nu este oare insA§i ideia ce-§i plas-
_ muise antichitatea despre moarte ? Cei vechi nu §i-au putut
inchipui nici odata desavar§ita despartire a sufletului de trup,
dupa incetarea acestei vieti lume§ti ; pentru dan§ii, campiile
Elisee §i adancimile Tartarului erau locuite de umbre purrand
formele lor pamante§ti ; moartea, la dan§ii, nu §tia Inca
bine O. despoaie sufletul de lanturile trupe§ti, sa-1 avante
limpede §i liber, in regiuni nevazute, lasand pe pamant numai
un groaznic §i fioros schelet de oase. Pierirea atomului material
al omului nu se infati§a lor sub aceastä icoanä spaimantatoare,
in veci prezenta imaginatiunii moderne, ci sub
aceia, mai blanda, a unui june geniu aripat, stingand pe pamant
o faclie §i purtand, sau o urnd funerara, pästratoare
de cenu§i, sau un fluture, emblemä a metamorfozei, sau o
cununa de siminoc, floare a nemuririi 1).
Porniti pe intinsul camp al acestor asemuiri, mai mult de
cugetari deck de cuvinte, oare nu vom auzi rasunand prin
acele ofluerase de fag, ce mull zic cu drag, prin cele de os,
ce mult zic duios*, chiar tristele fluiere gingreene, cari cantau
cu viers infocat, blin de dor §i de jale, Perirea (b'Acpavnithc)
nenorocitului zeu Adonis ?
Cand apoi ciobánelul Moldovan cere ca sa-1 ingroape pe
aproape «din dosul stdnii sd-si auza caniiv, nu vom crede
oare cä acei lätratori sunt chiar :
«Dragii (sdi) cdni (ce) urld itnprejurul tdndrului (Adonis)* 2).
§i iar acea venerabila «mdicutd bdtrdnd, cu brdul de hind,
din ochi leicrdmdnd, pe ciimpi alergemd, pe toti intrebando,
nu a luat ea oare locul amantei disperate, al acelei Vinere
pagane care :
ecu parul desfacut, ratace,te prin paduri
jalnica, despletita, desculf A, §i spinii
o ranesc cand umbla §i se umplu cu sange zeiesc ;
1) Lessing, Wie die Alten den Tod gebildet.
2) Bion, Epitafium Adonidis.