DREPTULUI - Biblioteca Universitatii din Craiova

ECONOMIA SERVILA 7 9-
vesminte, i prin urmare ea ne-a hranit, ne-a imbracat i ne-a echipat
foarte numeroase armate (Dureau de la Malle — Op. cit., II, p. 377)*..
Lucru foarte explicabil, fertilitatea naturala a Siciliei cum a
vazut-o i Strabon — era mult mai mare cleat a Italiei ; munca probabil
se remunera mult mai ief tin, fiind o Ora sudica unde nutrimentul
sclavului costa foarte pu/in. Concurer4a aceasta indoita facea ca
agricultura sa nu mai fie rentabila in Italia si graul sicilian adus pe
apa, sa fie mult mai ieftin la Roma, cleat eel italian.
Un interval de 180 de ani, Sicilia a continuat s ruineze, cu chipul
acesta, meet dar sigur, pe micii proprietari italieni, dar randul celor
man i n'a intarziat : la 30 inainte de Chris Los, August declara Egiptul
provincie romana. Granele revarsate din valea Nilului la gurile Tibrului,
au desavarsit opera — pamantul italian nu mai avea nici un
rol ; el nu mai producea nimic pentru ca nu mai era nevoie de producOa
lui.
Iata dar c pe langa cauza pur financiara a desagregarii societ4ii
romane, se mai adaug i o alt cauza de natura economic.
Neaparat, ca pretutideni, primele victime ale acestei star anormale,
au fost micii proprietari. Excesiva dcpreciere a cerealelor si
solului le micsoreaza in chip simIitor veniturile i ispraveste prin a-i
ruina Cu desavarsire. Mul0 din ei parasesc ogorul i iau drumul Romei
si al marilor orase, unde graul, adus din provincii, se impailea gratuit
sau pe pre -curi a -tat de mici meat nu reprezentau cleat jumatatea
cheltuelilor de transport din Sicilia si Egipt la Roma. A1i , mai pircini
la numar, i piirasesc proprietatea formala a pamantului in mainile
unui vecin bogat i puternic, continuand sä-si munceasca ogorul
ea precaristi. majoritatea cea mare, ingadui -ci de n4te proprietari
mai umani, Ii schimba contractele, i urmand curentul Intregei
economii romane, se invoiesc sa dea, in locul arenzii in bani, parte
din produsele pamantului arendat. Ian mai tarziu, cand insolvabilitatea
se generalizeaza, arendasii, in disperare de-a se putea vreodata
achita, nu mai platesc nimic, i incepusera risipi sau ascunde
put;inul avut, ca niste oameni convinsi — cum observa Pliniu — ca
ce ar economisi n'ar fi pentru ei. Exact la fel ca t iaranul francez, in
ajunul Marei revoluOuni.
Obiceiul acesta, de-a arenda in dijrna, devine din ce in Ce mai freevent,
pana ce ajunge la o generalizare universala. Acesta a fost primul
pas spre noua stare de lucruri. Dar intinderea acestui obieei a lost