Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
aciddimercaptosuccinic ( DMSA) care este mai sensibilă şi tinde să o înlocuiască.( 15,
16, 17 )
Localizarea IU este uneori uşor de afirmat după simptomele menţionate la
tabloul clinic. La nou-născut şi sugarul mic, toate IU trebuie considerate a priori ca o
pielonefrită. Se impune investigarea funcţiilor glomerulare şi tubulare.
Evoluţia infecţiei urinare
a) Infecţia urinară simplă, care nu se însoţeşte de nici o malformaţie a
tractului urinar, are un prognostic excelent, cedează rapid sub tratament antiinfecţios de
durată scurtă (10 zile) şi nu evoluează niciodată spre pielonefrită cronică. Există riscul
de recidive, de unde necesitatea repetării sistematice a uroculturii. (18)
b) IU asociată cu uropatie obstructivă are un prognostic mult mai rezervat.
Distrucţia cicatricială a rinichiului este determinată de influenţa conjugată a infecţiei şi a
presiunii retrograde care se dezvoltă în bazinet şi calice şi este accelerată de
fenomenele ischemice care interesează papilele. În aceste cazuri se impune investigarea
completă funcţională renală şi urologică în vederea indicaţiei operatorii.
Rezultatele corecţiei chirurgicale depind în particular de vârsta pacientului şi
de starea fucţională renală. De aceea, se impune depistarea uropatiei obstructive prin
ecografie antenatală care permite luarea unor măsuri medicale şi chirurgicale înainte de
apariţia infecţiei urinare (18, 19, 20). Rezultatele imediate după intervenţia chirurgicală
nu sunt întotdeuna favorabile. Unii pacienţi se reinfectează cu toate că s-a restabilit o
morfologie normală. De aceea este indicat ca toţi pacienţii operaţi să beneficieze de un
tratament profilactic al IU pentru o perioadă de 6-12 luni. Rezultatele pe termen lung ale
corectării chirurgicale depind de mai mulţi factori, în particular de vârsta paciaentului şi
de starea funcţiei renale la momentul intervenţiei. Corectarea precoce a stazei, când ea
este posibilă, oferă cea mai bună garanţie pentru succes. Corectarea tardivă, din contră
este incapabilă de a opri procesul de distrucţie pielonefritică prezent la momentul
operaţiei, atrofia progresivă a parenchimului producându-se chiar dacă urina se menţine
sterilă (22, 23).
c) Refluxul vezico-ureteral (RVU) este uropatia malformativă cea mai
frecventă , întâlnit la 30-50% din cei cu IU. Acesta dispare în câteva săptămâni la 80%
din pacienţii trataţi medicamentos. La cei la care persistă există riscul apariţiei
cicatricilor renale şi a nefropatiei de reflux.
Se clasifică în 5 grade după aspectul cistografic (fig. 1): grad I : reflux în
ureterul pelvin; grad II: reflux uretero-pielo-caliceal fără dilataţie; grad III : reflux
uretero-pielo-caliceal însoţit de o dilatare moderată a ureterului; grad IV: dilataţie
globală uretero-pielo-caliceală dar papilele renale rămân bine definite; grad V: dilataţie
importantă, ureter sinuos, calice în măciucă ( clasificarea Duckett - Bellinger). Refluxul
intrarenal care reprezintă un factor de gravitate în plus, nu este inclus în această
clasificare (23, 24, 25, 26)
Fig. 1. Gradele de reflux vezico-ureteral.
38