Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
Tabloul clinic
Clinic, infecţiile urinare ale copiilor se caracterizează prin polimorfism
simptomatic, cu atât mai pregnant cu cât copilul este mai mic. La nou-născut, tabloul
clinic poate fi dramatic cu: deshidratare, oligurie, convulsii sau icter. Semnele digestive:
vărsături, refuzul alimentaţiei, pierderea în greutate – nu sunt rare.
La copilul mare, simptomele devin mai tipice pentru suferinţa aparatului
urinar: disurie, enurezis, polakiurie, febră şi dureri lombare.
Simptomele variază şi în funcţie de localizarea IU: joasă ( cistită ); înaltă (
pielonefrită ). Semnele clinice şi biologice întâlnite în pielonefrită constau în : febră;
frison; alterarea stării generale; dureri lombare şi abdominale; rinichi măriţi la palpare;
creşterea fibrinogenului şi a proteinei C reactive; polinucleoză; hemoculturi pozitive.
Acestea nu se regăsesc într-o IU joasă. La nou-născut în particular, pielonefrita poate fi
o manifestare locală a unei septicemii. ( 2, 5, 6, 7, 8 )
Diagnosticul infecţiei urinare
Acesta impune următoarele etape:
1. Confirmarea IU prin examen bacteriologic şi citologic al urinii (urocultură cu
bacteriurie semnificativă; examen complet de urină; testul Addis; cu lucociturie
patologică; testul de aglutinare pe lamă). Recoltarea urinii va trebui să se efecuieze
steril prin următoarele procedee: puncţie vezicală suprapubiană; cateterism vezical;
cu ajutorul colectoarelor sterile, aplicate în jurul organelor genitale; din mijlocul
jetului urinar în flacoane sterile. Principalii germeni responsabili de IU la copil
sunt: E. Coli, Proteus, streptococul D, Klebsiella, stafilococul, Pseudomonas
aeruginosa.( 1, 9, 10 )
2. Precizarea factorului favorizant al IU, local sau general. Factorul local poate fi
reprezentat de anomalii congenitale sau câştigate ale aparatului urinar care produc
obstrucţie, stază urinară şi compromiterea drenajului urinar, cum sunt: refluxul
vezico-ureteral; leziuni obstructive ale căilor urinare; anomalii congenitale renale;
sexul feminin (uretra scurtă) ; leziuni de glomerulonefrită; sindrom nefrotic;
existenţa de receptori uroepiteliali pentru fimbrii de tip II P ale unor bacterii Gram
negative; cateterizarea ureterală; etc. Cauzele de ordin general sunt: diabetul
zaharat, hipopotasemia, carenţa de vitamina A, disgamaglobulinemii, constipaţie
cronică, etc. (11, 12, 13). Precizarea cauzei favorizante se bazează pe: ecografie
reno-vezicală; cistografie micţională; radiografia abdominală simplă ( “pe gol” );
urografie intravenoasă; scintigrama izotopică; tomografia computerizată. Aceste
investigaţii vor fi recomandate în toate situaţiile clinice în care se suspectează
malformaţii obstructive ale aparatului reno-urinar, reflux vezico-ureteral sau calculi
pielo-caliceali. După 3 săptămâni de la sterilizarea urinei se recomandă cistografie
micţională la copiii mai mici de 5 ani la primul episod de IU, pentru a exclude
refluxul vezico-ureteral. Pentru fetiţele mai mari de 5 ani investigaţia se practică cu
ocazia celui de-al doilea episod de IU. Orice IU recurentă corect tratată obligă la
investigaţie urologică.
Un studiu multicentric foarte recent (8 centre din 7 ţări europene) al cărui rezultat a
fost publicat în ianuarie 2007 (14) a demonstrat că cistoureterografiile pot fi evitate
la 1/3 din copiii cu o primă IU febrilă pe baza dozării procalcitoninei. Dacă aceasta
este crescută este un puternic factor predictiv pentru RVU şi deci pentru cistografie.
În caz contrar, cistografia nu este necesară.(12, 13, 14).
3. Investigarea răsunetului pe care îl are IU asupra rinichiului, respectiv precizarea
dacă IU s-a localizat sau nu în parenchimul renal şi modificările anatomofuncţionale
generate, inclusiv căutarea cicatricilor renale.
Cicatricile renale apar tardiv, la 6 luni-1an după un episod de pielonefrită
acută. Ecografia nu este foarte performantă (asimetria taliei rinichilor, atrofie corticală).
De aceea se completează cu urografia intravenoasă sau numai cu scintigrafia cu
37