Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
Depresia la persoanele în postmenopauză:
Depresia este definită prin semnalarea simptomelor depresive: stare psihică
proastă; îngrijorare; insomnie (30-40% din persoanele în vârstă vor admite ca au aceste
simptome când sunt chestionate, dar sunt tranzitorii şi fac parte din experienţa de viaţă).
Sindrom depresiv – simptomele sunt mai numeroase, severe şi persistă
suficient timp cât să împieteze viaţa de zi cu zi. La acest nivel medicul trebuie să se
gândească la o forma de intervenţie, chiar dacă medicaţia nu este strict necesară (12%
din populaţie este diagnosticată cu acest sindrom).
Depresia majoră – este conceptul psihiatric care mută depresia în categoria de
boală. Este relativ rară (1-2%), dar populaţia în vârstă se pare că nu raportează toate
simptomele care ar putea-o categorisi astfel (subdiagnosticare).
Depresia este cea mai comună afecţiune psihiatrică a femeii în vârstă (10-
12%), urmată de demenţă (5-6%) şi anxietate (5%); poate fi detectată în cadrul unui
screening sau prin interogatoriul medical (anamneza pentru altă afecţiune). Rezultatele
după tratament nu sunt mulţumitoare: 60% din cazuri rămân în depresie la 1 an de la
diagnosticare.Asocierea depresiei cu diverse dizabilităţi este frecventă, riscul lor
crescând de 2-6 ori(9).
Factorii de risc pentru depresie:
- limitarea activităţii zilnice;
- lipsa familiei;
- insomnia;
- perioade de amnezie.
Datele clinice şi paraclinice sugerează că scăderea nivelului de estrogen
endogen poate juca un rol important în patogeneza depresiei de postmenopauză,
estrogenii având efect pozitiv asupra stării psihice, cunoaşterii, emoţiilor şi
comportamentului. Dozele mari de estrogeni conjugaţi sunt folosite în tratamentul
depresiei recurente din postmenopauză(10). Datele pe care se bazează rolul estrogenilor
şi a serotoninei la nivel central sunt confirmate de prezenţa a două tulburări: sindromul
premenstrual şi depresia postmenopauzală (estrogenii scăzând starea de anxietate).
În postmenopauza imediată, utilizarea estrogenilor sau a SERM a condus la
îmbunătăţirea scorului osteoporozei, depresiei şi anxietăţii (în comparaţie cu grupul
placebo). La femeile cu postmenopauză tardivă, la care osteoporoza era instituită, nu a
existat nicio îmbunătăţire la administrarea estrogenilor asupra simptomelor depresiei
sau asupra funcţiei cognitive; în schimb scade rata anxietăţii.
Aceste date sugerează că estrogenii sau SERM au efect pozitiv asupra
sistemului nervos central mai ales dacă sunt administraţi din timp (postmenopauza
imediată), la femeile la care depresia menopauzică nu este încă instalată, dar
îmbunătăţesc oricum starea de anxietate (11).
Afecţiunile neurodegenerative:
Există date clinice şi experimentale care susţin efectele protective ale terapiei
estrogenice împotriva afecţiunilor neurodegenerative umane. Cele mai importante efecte
neuroprotective sunt recunoscute în atacurile vaculare cerebrale, boala Parkinson şi
maladia Alzheimer.
Femeile în premenopauză sunt expuse unui risc scăzut de accidente vasculare
cerebrale (AVC) în comparaţie cu barbaţii; aceasta diferenţă nu mai este observată în
postmenopauză, când riscurile se egalizează, sugerând protecţia estrogenică la AVC
(11).
Mai multe studii observaţionale raportează asocierea între terapia estrogenă
substitutivă şi riscul mai scăzut la afecţiuni cardiovasculare. Totuşi, eficacitatea terapiei
estrogenice postmenopauzice în reducerea recurenţei AVC rămâne controversată, unii
susţinând că riscul afecţiunilor coronariene nu a fost redus după terapie.
Una din probleme este momentul menopauzei la care tratamentul hormonal
este iniţiat. Această ipoteză sugerează că iniţierea tratamentului în perimenopauză este
25