Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
Remarcabilă a fost şi atitudinea faţă de ştiinţă şi cultură a unor „despoţi
luminaţi” ca Frederic al II-lea (cel Mare) regele Prusiei şi ca Ecaterina a II-a (cea Mare)
împărăteasa Rusiei, care prin secolul al XVIII-lea au sprijinit activitatea unor academii
şi au găzduit în palatele lor minţi luminate cum au fost Voltaire venit la Berlin şi
respectiv Diderot ajuns la Sankt Petersburg.
Ulterior, alţi regi din Europa şi-au dat silinţa să rămână în istorie ca protectori
ai ştiinţei şi culturii, onorând cu premii pe cei care s-au distins în cercetare. Ca exemplu
ilustrativ, regii Suediei sunt cei care înmânează premiile Nobel, dăruite de fundaţia care
poartă numele chimistului care, inventând dinamita, a strâns o avere consierabilă şi a
înfiinţat respectiva fundaţie.
Între cele două războaie mondiale a luat fiinţă şi în România fundaţia regală
pentru sprijinirea artelor şi literaturii, iar linguşitorii de meserie i-au conferit regelui
Carol al II-lea titlul de regele culturii româneşti. Cert este că prin 1936, pe când eram
elev la şcoala primară, am aflat că regele Carol al II-lea era nu doar marele străjer dar şi
regele culturii româneşti.
Americanii n-au avut regi care să patroneze fundaţii culturale. Au avut însă
întreprinzători foarte iscusiţi, care, după ce au ajuns foarte bogaţi, au devenit şi foarte
generoşi. Fiind prin excelenţă oameni practici, ei şi-au orientat fundaţiile şi institutele
spre scopuri bine precizate, multe din ele din domeniul biomedical, cum au fost
combaterea epidemiilor, studierea cancerului, a leucemiilor sau a bolilor
cardiovasculare.
Se pare că aceşti susţinători ai cercetării ştiinţifice erau dotaţi şi cu bun simţ,
deoarece, fiind conştienţi de diferenţele între calităţile lor şi cele necesare cercetării, sau
ferit să intervină inoportun în dirijarea activităţii ştiinţifice. Pentru conducerea
fundaţiilor s-a recurs la competenţa unor oameni de ştiinţă prestigioşi, care, formând
comitete, să poată asigura o selecţie adecvată a personalului şi a dotării materiale. S-au
creat condiţii ca cercetătorii să-şi poată urmări nestingheriţi ideile, iar dacă, de exemplu,
un cercetător aparţinând unei fundaţii axate pe studierea cancerului descoperise
întâmplător un fenomen interesant din domeniul hemostazei, el era nu doar lăsat dar şi
încurajat să-şi continue cercetarea.
În ţările cu orânduire democratică şi cu economie prosperă, autorităţile au
colaborat cu iniţiativele private. Aşa de exemplu statul canadian se angaja să dubleze
sumele strânse de populaţie prin colectă publică pentru ducerea la bun sfârşit a unui
proiect de interes public (aşa a fost cazul cu o fundaţie pentru studierea artritei
reumatoide).
Generozitatea şi spiritul civic au fost recunoscute de societate, atribuind
fundaţiilor nou create numele celor care au avut iniţiativa de a le înfiinţa şi puterea
economică de a le susţine activitatea. Este bine cunoscut că fundaţia Rockefeller, care a
jucat un rol important în susţinerea activităţilor de cercetare în domeniul medicinei
poartă numele petrolistului care şi-a lăsat o bună parte din avere în scopul înfiinţării şi
susţinerii acestei fundaţii.
Alţi binefăcători ai cercetării ştiinţifice din domeniul biomedical sunt mai puţin
cunoscuţi, iar personal am fost pus în câteva situaţii jenante, datorită ignoranţei mele în
acest domeniu.
Îmi aduc aminte că la vederea unei impozante statui din curtea Universităţii
Duke din Durham, Carolina de Nord, am întrebat în ce domeniu s-a evidenţiat cel care a
meritat aşa o statuie. Zâmbind, colegii americani, m-au lămurit că Mr. Duke a lucrat în
domeniul cultivării tutunului şi a fabricării ţigaretelor, dar că strângând o avere
considerabilă, a înfiinţat şi a susţinut această prestigioasă universitate particulară.
Tot în naivitatea mea de cetăţean al unei ţări comuniste, am întrebat în 1979 ce
specialitate a avut John Fogarty, după numele căruia a fost botezat „Institutul
Internaţional pentru studiul avansat în ştiinţele sănătăţii”, cel care sprijinise vizita în
SUA a unei delegaţii de cercetători din România. Am aflat că fusese zidar, dar că
210