Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
Fig.4. Spectrul de masă al dimorfolinotereftaldiamidei
In SM ale N,N’-dibenzil-N,N’-dimetiltereftaldiamidei şi N,N’-difenil-N,N’dimetiltereftaldiamidei,
se observă prezenţa picului M-120 (m/z=252) şi respectiv M-
106 (m/z=238) cu abundenţă relativă destul de mare (49,31% şi 100%). Aceşti ioni
provin în urma scindării legăturii σ dintre azotul amidic şi o grupă carbonil. Din acelaşi
motiv, în SM ale tereftaldiamidelor cu rest de dietilamină, diizopropilamină şi
diizobutilamină apar picurile corespunzătoare ionilor M-72, M-100 şi M-128
(abundenţă relativă 31,94%, 100% şi, respectiv, 100%).
Ruperea acestor legături σ dintre azotul amidic şi o grupă carbonil are loc şi în
cazul tereftaldiamidelor cu rest de amine secundare ciclice şi conduce la apariţia
picurilor M-70 (16,44%), M-84 (16,44%), M-98 (78,08%) şi M-86 (32,88%) în cazul
tereftaldiamidelor cu rest de pirolidină, piperidină, 4-metilpiperidină, hexametilenimină
şi, respectiv, morfolină.
In spectrele de masă ale tereftaldiamidelor cu rest de dietilamină,
diizopropilamină şi diizobutilamină se evidenţiază prezenţa ionilor M-29 (25%), M-43
(45,20%) şi, respectiv, M-57 (12,32%) care dovedesc ruperea legăturilor σ dintre azotul
amidic şi radicalii alchil din resturile aminelor alifatice respective. Tot la aceste amide
se observă în spectre şi picurile cu m/z=56, m/z=42 sau m/z=28, care caracterizează
prezenţa unui lanţ alifatic de 4, 3 sau 2 atomi de carbon, ioni proveniţi în urma ruperii
legăturilor σ dintre atomii de carbon ai resturilor hidrocarbonate ale acestor amide.
Aceşti ultimi cationi se regăsesc în toate SM ale tereftaldiamidelor cu resturi de amine
secundare ciclice fapt care ne sugerează ruperea legăturilor σ din nucleele heterociclice
şi eliminarea unor astfel de fragmente. Cationul cu m/z=28 are abundenţe relative destul
de mari în SM ale dipiperidinotereftaldiamidei (61,64%) şi dimorfolinotereftaldiamidei
(86,30%).
Este posibil ca ionii de fragmentare să sufere la rândul lor fragmentări
succesive ducând astfel la fragmente mai mici. Unul dintre cele mai simple moduri de
scindare a unui ion de fragmentare constă în eliminarea unei molecule neutre prin
ruperea unei singure legături. Aceste fragmentări sunt favorizate, pe de o parte, de
stabilitatea moleculelor neutre eliminate şi, pe de altă parte, de stabilitatea ionilor
formaţi. Eliminarea oxidului de carbon constituie o fragmentare des întâlnită în cazul
compuşilor care conţin o grupare carbonil în moleculă. Totodată, rearanjarea ionilor de
fragmentare este însoţită şi de formarea unor molecule ca, de exemplu, CO, H2O,
CH2=CH2, NH3, HCN, etc. Aceste molecule ar putea explica de exemplu, prezenţa
187