Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

PARTICULARITĂŢI ÎN CONCEPEREA PROTEZELOR
SCHELETATE DESTINATE TRATAMENTULUI
EDENTAŢIEI TOTALE
LIANA MARIA LASCU 1 , ALINA ZAHARIA 2 ,
OANA CRISTINA TĂŞCĂU 3 , H. A. ALMĂŞAN 4
1
Catedra de Protetică Dentară, Universitatea „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
2
Catedra de Protetică Dentară, Universitatea „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
3
Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială, Universitatea „Iuliu Haţieganu”,
Cluj-Napoca
4
Catedra de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială, Universitatea „Iuliu Haţieganu”,
Cluj-Napoca
Rezumat
Principalii beneficiari ai tratamentelor protetice adjuncte de tipul protezelor
totale sunt pacienţii de vârsta a treia, care adesea prezintă deficite de coordonare
neuro-musculară, cu repercusiuni asupra stabilităţii protezei, precum şi asupra
igienizării şi manipulării acesteia.
Protezarea edentaţiei totale prin proteze scheletate conferă o rezistenţă sporită
restaurărilor protetice, reducând la minimum pericolul fracturării acestora şi
înlăturând handicapul resimţit de persoanele cu disabilităţi locomotorii.
O altă indicaţie majoră a protezelor totale scheletate ar fi utilizarea lor de
către pacienţi cu anumite afecţiuni (epileptici), care în perioade de criză, ar putea
provoca fragmentarea bazei acrilice a unei proteze clasice, precum şi înghiţirea sau
aspirarea fragmentelor rezultate.
Prin volumul redus al bazei protezei se poate obţine şi o fonetică îmbunătăţită,
aspect demn de amintit în special în cazul pacienţilor cu profesiuni dependente de
această funcţie a aparatului dento-maxilar.
Cuvinte cheie: proteză totală scheletată, reţea de întărire, proteze totale „cu
bază stabilă”.
Introducere
Edentaţia totală constituie în general apanajul vârstei a treia, fiind însoţită
frecvent de o ofertă osoasă defavorabilă şi un substrat mucos adesea fragil şi deficitar.
Când statusul prezent al elementelor câmpului protetic înlătură orice
posibilitate de protezare supraimplantară, se iau în considerare soluţiile de tratament
care exploatează la maximum „factorii pozitivi” oferiţi de câmpul protetic.
Pe lângă obişnuitele probleme legate de menţinerea şi stabilitatea protezei
totale, o grea sarcină revine practicianului în privinţa asigurării unei rezistenţe adecvate
a lucrării protetice, care să permită o manipulare zilnică, fără stressul deteriorării sale.
În general, la vârstnici, coordonarea neuro-musculară este deficitară, putând
genera dificultăţi sau nesiguranţă în inserţia şi dezinserţia protezei, adesea răspunzătoare
de accidente care se soldează cu deteriorarea lucrării protetice.
157