Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
NK-2 pentru NKA,
NK-3 pentru NKB.
Încercările de a determina subtipurile de receptori implicaţi specific în
vasodilataţia antidromică s-au dovedit a fi complicate. De fapt, acţiunile induse de SP în
cursul inflamaţiei sunt simultane cu cele induse de alţi mediatori proinflamatori,
procesul de identificare a receptorilor specifici ai SP pentru vasodilataţia antidromică
fiind, din acest motiv, deosebit de complex. La nivelul celulelor care participă activ la
inflamaţie, au fost identificaţi receptori pentru SP la nivelul macrofagelor, mastocitelor
şi la nivelul polimorfonuclearelor neutrofile (13).Receptorii NK-1 se găsesc şi la nivelul
celulelor endoteliale ale arterei bazilare, carotide şi pulmonare. Vasodilataţia mediată de
aceşti receptori este dependentă de formarea de cGMP şi necesită prezenţa unui
endoteliu intact (14). Identificarea receptorilor tahikininici a dus la descoperirea şi
sinteza subtipurilor de antagonişti selectivi.
Antagoniştii substanţei P
Credibilitatea contribuţiei neurotransmiţătorilor de tipul tahikininelor la
vasodilataţia neurogenă din cursul inflamaţiei este demonstrată de studiiile care au
evidenţiat rolul antagoniştilor specifici pentru acest fenomen. În acest sens s-a
demonstrat eficienţa Baclofenului (derivat de GABA) în antagonizarea acţiunii
depolarizante a SP la nivelul motoneuronilor spinali. Acelaşi preparat este capabil de a
antagoniza vasodilataţia neurogenă şi extravazarea plasmatică induse de SP. Studiile cu
privire la efectele antagoniştilor SP asupra extravazării plasmatice au arătat că aceste
substanţe sunt capabile de a neutraliza nu numai acţiunea SP, dar şi acţiunea altor
substanţe cum sunt serotonina şi histamina. Mai mult, acţiunea antagoniştilor specifici
sintetici este mai intensă decât cea a capsaicinei (15). Descoperirea faptului că
antagoniştii specifici ai SP au eficienţă şi asupra serotoninei şi histaminei, demonstrează
că extravazarea plasmatică indusă de aceşti compuşi (histamina şi serotonina) este parte
componentă a mecanismului neurogen al inflamaţiei.
În ciuda problemelor date de potenţa scăzută, agonism parţial şi activitate
eliberatoare de histamină, a antagoniştilor SP, rolul lor în studiul vasodilataţiei
antidromice şi a mecanismelor neurogene ale inflamaţiei este esenţial. La ora actuală se
studiază existenţa unor receptori de natură non-petidică pentru SP (16).
Mecanismul proinflamator al substanţei P
După stimularea antidromică nociceptivă, polinodală, a unei singure fibre
amielinice de tip C, apar efecte la nivelul celulelor endoteliale ale venulelor
postcapilare. Aceste efecte constau în creşterea spaţiilor interendoteliale şi penetrarea
unor molecule cu greutate moleculară mare în spaţiul extravascular. Mecanismul acestui
fenomen nu este cunoscut încă în întregime. S-a sugerat că extravazarea plasmatică,
care însoţeşte inflamaţia neurogenă, poate fi indusă de neurotransmiţători cum este SP,
prin intermediul activării receptorului NK-1 (17).
Răspunsul vasodilatator indus de SP este dependent de un endoteliu intact.
Există studii care demonstrează că acest răspuns este similar cu cel indus de
acetilcolină. În anumite vase a fost demonstrat chiar un efect de eliberare a acetilcolinei
sub acţiunea SP. În condiţii de leziuni tisulare determinate de un traumatism sau de
ischemie, substanţe vasodilatatoare cum sunt SP, acetilcolina, histamina sau bradikinina
sunt incapabile să inducă vasodilataţia arteriolelor din ţesuturile lezate. Acest fenomen
demonstrează că răspunsul vascular indus de vasodilatatoarele endogene este dependent
de integritatea endoteliului vascular (11).
Mecanismul intracelular implicat în acţiunea vasodilatatoare indusă de SP
depinde de activarea receptorilor specifici ai SP, via cGMP. S-a mai demonstrat că SP
determină diminuarea ieşirilor ionilor de potasiu din interiorul celulei. Pe de altă parte,
SP are capacitatea de a influenţa şi fagocitoza. Similaritatea de structură dintre SP şi
tufstin (moleculă capabilă de a iniţia şi amplifica fagocitoza), la nivelul porţiunii N
terminale, a dus la investigarea proprietăţilor SP de a influenţa fagocitoza la nivelul
neutrofilelor şi macrofagelor. În acest sens, a fost demonstrat faptul că SP poate iniţia şi
13