Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Articole de orientare
ROLUL NEUROKININELOR ÎN MEDIEREA
INFLAMAŢIEI
ADRIANA BULBOACĂ, D. I. POP, A. BĂRĂCAN
Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu-Haţieganu”, Cluj-Napoca
Rezumat
Lucrarea este axată pe mecanismele prin care neuropetidele interacţionează
cu receptorii celulari pentru stimularea evenimentelor fiziopatologice în inflamaţie.
Una dintre peptidele care este şi la ora actuală investigată este substanţa P (SP),
membră a familiei tahikininelor. SP a fost intens studiată din cauza multiplelor sale
implicaţii în fenomene fiziologice şi fiziopatologice cum sunt: contracţia muşchilor
netezi, inflamaţia, neurotransmisia, vasodilataţia, eliberarea de histamină, activarea
sistemului imun. SP se găseşte în fibrele aferente primare de tip C şi joacă un rol
important în durerea neuropatică din inflamaţie. Efectul principal al SP în cadrul
inflamaţiei este creşterea permeabilităţii vasculare, cu formarea edemului inflamator şi
extravazarea leucocitelor, două componente cheie ale răspunsului inflamator.
Adiţional, SP determină stimularea macrofagelor, activarea complementului pe cale
clasică şi producţia de intermediari reactivi ai oxigenului. SP este o componentă cheie
în inflamaţie şi poate avea un impact semnificativ pentru strategiile terapeutice ale
multor afecţiuni.
Cuvinte cheie: inflamaţie, neuropeptide, substanţă P.
Introducere
Cu mai bine de un secol în urmă, a fost observat faptul că stimularea periferică
a rădăcinilor nervoase duce la vasodilataţie şi creşterea temperaturii cutanate. Astfel,
această observaţie a fost punctul de plecare pentru studiile care au urmărit rolul
sistemului nervos în inflamaţie. Iniţial, s-a constatat că acest tip de vasodilataţie este
produsă de impulsuri care sunt conduse de-a lungul fibrelor aferente, în direcţie
eferentă. Consecutiv, se introduce termenul de ,,antidromic” pentru acest tip de
conducere nervoasă. Ulterior, s-a observat că acest fenomen este dependent de
integritatea fibrelor nervoase din regiunea afectată de inflamaţie, deoarece anestezia
locală sau degenerarea nervoasă inhibă vasodilataţia. Această observaţie a dus la
apariţia termenului de ,,reflex de axon”, termen care face referinţă la reflexul de la
nivelul fibrelor simpatice preganglionare, reflex generat în întregime de un singur
neuron. Rolul vasodilataţiei antidromice a început să fie intens studiat, sugerându-se că
anumite structuri nervoase sunt implicate în vasodilataţia antidromică, fenomen care
contribuie la creşterea permeabilităţii capilare, componentă activă a fenomenului
inflamator (1).
Implicaţiile acestui fenomen au devenit deosebit de importante, mai ales la
nivelul organelor separate de fluxul sanguin, în cursul ontogenezei, prin bariere extrem
de specializate (alcătuite, în principal, din endotelii). La nivelul acestor organe,
creşterea permeabiliăţii capilare poate deveni un fenomen extrem de nociv asupra
11