Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

Clujul Medical 2006 vol. LXXX - nr. 1
Relaţionarea inversă arată că manifestările dispeptice s-au asociat celor de SII
în 79,63% (43/54 bolnavi). In aproape toate cazurile (40) ele au aparţinut sindromului
distressului postprandial.
5. Asocierea DF cu dureri biliare ecografic-negative a fost observată în 8,14%
(7/86 obs.). Pe subgrupele de DF diferenţele sunt semnificative: 8,5% pentru DF de tip
motor (distress postprandial) (6/10 obs.) şi numai 1,6% în DF de tip ulceros (1/16 obs.)
(p mai mic de o,oo5, test chi pătrat).
Invers, în tulburările funcţionale veziculare au existat manifestări dispeptice de
tipul distressului postprandial în 100% din cazuri.
6.Asocierea SII cu dureri veziculare caracteristice a fost găsită în 11% (6/54
obs.). La biliarii funcţionali simptomele intestinale sunt observate în 32%, cu distribuţie
apropiată între SII, constipaţie şi balonare abdominală difuză.
Evoluţia pe termen lung (control la 12 luni) apare astfel din confruntarea
chestionarului iniţial cu cel final:
1. Sindromul esofagian funcţional persistă la 2/12 obs., se remite sub tratament
la 7, evoluează spre DF de tip ulceros endoscopic-negativă (sindromul durerii
epigastrice) la 3.
2. Sindromul durerii epigastrice persistă la 2/16 bolnavi, se remite la 12 sub
tratament şi este substituită de pirozis izolat la 2 bolnavi.
3. DF de tip dismotilitate (sindromul distressului postprandial) persistă la
11/70 bolnavi, se remite la 5o sub tratament şi este înlocuită de manifestări intestinale
(SII mai frecvent) la alţi 9 bolnavi (13%).
4. Tulburările funcţionale biliare (dureri veziculare eco-negative) persistă la
5/22 obs., se remit sub tratament la 12, sunt urmate de distress postprandial la 4 şi de
simptome intestinale la un bolnav.
5. SII persistă la 16/54 bolnavi, se remite la 19 şi se transformă în sindromul
durerii abdominale difuze la 7 bolnavi, în balonare difuză la 5, constipaţie funcţională
nedureroasă la 3 şi DF de tipul distressului posprandial la 4 bolnavi (8%).
6. Constipaţia funcţională persistă la 3/15 obs., se remite la 7, evoluează spre
SII la 2 ( varianta cu constipaţie) şi spre DF de tipul distressului postprandial la 3 (20).
7. Sindromul balonării abdominale difuze persistă la 7/18 obs., se remite la 8 şi
evoluează spre SII la 3.
8. Sindromul durerii abdominale difuze cronice persistă la 4/13 bolnavi, se
remite la 5 şi evoluează spre SII la 4.
Discuţii
Rezultatele expuse confirmă posibilitatea asocierii în proporţie ridicată a
diferitelor tipuri de TFD, individualizate după localizarea lor ca entităţi clinicofuncţionale.
Intrucât intensitatea şi durata simptomelor nu sunt uniforme, cele
dominante pot masca şi lăsa nerecunoscute pe cele discrete sau tranzitorii. Este de aceea
nevoie de o explorare anamnestică metodică, exhaustivă, adresată tuturor sectoarelor
digestive.
Problema a fost reliefată abia recent în literatură şi reclamă noi studii, în
perspectiva unei concepţii integratoare. Istoria ne oferă unele premise în această
direcţie: “the abdominal women”, “dispepsii interdigestive” (Haţieganu, 1954), ulterior
făcând până astăzi carieră termenul “irritable gut syndrome”. Acest concept din urmă
este, desigur, mai cuprinzător pentru TF ale tractului digestiv (“gut”) decât cel mai larg
folosit, “irritable bowel syndrome”, care acoperă exclusiv suferinţa intestinală, şi decât
cel localicist “irritable colon”, de altfel inexact. Sfera TFD cuprinde, în sistematica ei,
sindroamele esofagiene, gastroduodenale, intestinale, anorectale şi biliare, definite pe
105