COMBINAŢII COMPLEXE
COMBINAŢII COMPLEXE
COMBINAŢII COMPLEXE
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>COMBINAŢII</strong> <strong>COMPLEXE</strong><br />
Combinaţiile complexe, compuşii de coordinaţie sau compuşii coordinativi sunt<br />
compuşi de ordin superior cu formula generală [MLn]Xm unde:<br />
• [MLn] m± = sfera de coordinare; specia complexã este indicatã prin includerea<br />
ei în paranteză dreaptă<br />
• X ± = sfera de ionizare, sfera exterioară<br />
• M = generatorul de complex, atom sau ion central; aproape toate elementele<br />
sistemului periodic, dar în special ionii metalelor tranziţionale pot să funcţioneze<br />
ca generatori de complecşi.<br />
• L = ligand; o mare diversitate de specii neutre sau ionice mono- sau poliatomice<br />
care pot dona generatorului de complex perechi de electroni pot să funcţioneze ca<br />
liganzi.<br />
• n = număr de coordinaţie, N.C.; indică numărul de liganzi monodentaţi (concret<br />
de puncte coordinative ~ atomi donori) din sfera de coordinare şi ia valori<br />
cuprinse între 2 şi 12, mai frecvent 4 şi 6 pentru majoritatea complecşilor ionilor<br />
metalelor tranziţionale.<br />
• X ± = ioni din sfera exterioară<br />
In functie de suma sarcinilor ionului central si a liganzilor, combinaţia complexã poate fi<br />
un cation, un anion sau o specie neutrã :<br />
Sfera de Sfera de ionizare Combinaţia Exemplu<br />
coordinare<br />
complexă<br />
[MLn] m- anion X + [MLn]<br />
cation Xm[MLn] K3[Cr(OH)6]<br />
m+ cation X - [MLn]<br />
anion [MLn]Xm [Ni(NH3)6]Cl2<br />
0 neutru - [MLn] [Co(NO2)3(NH3)3]<br />
Aceste specii îşi menţin identitatea chiar si în soluţie, deşi în unele cazuri poate avea loc<br />
disocierea complexului. Graniţa între ceea ce numim de obicei combinaţii "simple" si<br />
combinaţii "complexe" nu este netã, de aceea este greu de trasat.<br />
ALFRED WERNER (1866-1919), chimist elveţian cu contribuţie marcantă pentru<br />
bazele teoretice ale chimiei coordinative, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în<br />
1913, admite că în combinaţiile complexe unii atomi au pe lângă valenţele principale<br />
(normale) şi valenţe secundare (reziduale) dirijate în spaţiu. Astfel, mulţi compuşi pe<br />
care-i considerăm "simpli" formează în soluţie apoasã ioni hidrataţi (deci complecşi), iar<br />
în stare solidã au numere de coordinaţie mai mari decât cele care corespund "valenţelor"<br />
normale ale elementului respectiv. Un astfel de exemplu îl constituie clorura de<br />
aluminiu, AlCl3, care formează:<br />
• în stare solidă o reţea stratificată în care Al(III) are înconjurare octaedrică, deci<br />
numărul de coordinaţie 6;<br />
• în stare lichidă şi gazoasă dimeri, Al2Cl6, deci Al(III) are numărul de coordinaţie<br />
4;<br />
• în soluţie apoasă un aquacomplex, [Al(H2O)6]Cl3, deci Al(III) are numărul de<br />
coordinaţie 6.<br />
1
CLASIFICAREA COMPUŞILOR COORDINATIVI este greu de realizat în ciuda<br />
stabilirii mai multor criterii de clasificare. Există un număr mare de compuşi care pot fi<br />
incluşi în diferite clase, respectiv pot fi clasificaţi în funcţie de un criteriu sau altul. Intr-o<br />
primă aproximaţie, clasificarea compuşilor coordinativi se poate face după :<br />
1. natura şi numărul atomilor (ionilor) generatori de complex, respectiv a sferelor de<br />
coordinare<br />
2. sarcina ionului complex<br />
3. numărul de coordinare<br />
4. numărul de oxidare al generatorului de complex<br />
5. tipul de liganzi din sfera de coordinare - tipuri structurale:<br />
1. compuşi clasici de tip Werner – Miolati<br />
2. chelaţi metalici<br />
3. compuşi coordinative organometalici (metalorganici)<br />
4. carbonili metalici<br />
5. clusteri<br />
6. criptaţi<br />
7. izo- şi heteropolicompuşi<br />
8. moleculari (aducţi, clatraţi, complecşi de incluziune, asociaţii moleculare,<br />
complecşi cu transfer de sarcină)<br />
CALSIFICAREA LIGANZILOR se poate face după:<br />
• natura atomului donor, prin intermediul căruia ligandul se leagă de ionul metalic;<br />
• numărul atomilor donori ai liganzilor;<br />
• sarcina liganzilor.<br />
1) CLASIFICAREA LIGANZILOR DUPĂ NATURA ATOMULUI DONOR:<br />
Atomul donor Liganzi<br />
Oxigen OH - , CO3 2- , ONO - , H2O, - OOC-COO - , SO4 2-<br />
Azot NH3, NO2 - , NCS - , C5H5N, H2N-CH2-CH2-NH2<br />
Sulf SCN - , R2S, (R=radical organic)<br />
Carbon CO, CN -<br />
Fosfor PCl3, PR3, P(C6H5)3, (R=radical organic)<br />
Arsen AsR3, (R=radical organic)<br />
Halogen F-, Cl-, Br-, I-<br />
Donori π<br />
Alchene alchine, hidrocarburi aromatice<br />
2) CLASIFICAREA LIGANZILOR DUPĂ NUMĂRUL ATOMILOR DONOR:<br />
• liganzi monodentati, cu un singur punct de coordinare la atomul central: F - , Cl - ,<br />
Br - , I - OH - , CN - , H2O, NH3, CO etc.<br />
• liganzi polidentaţi, care conţin mai multe puncte de coordinare:<br />
• liganzi bidentati, cu 2 puncte coordinative la atomul central : etilendiamina<br />
(en), ionul oxalat (ox), 2,2 – dipiridil (bipy), acetilacetona (acac),<br />
8 – hidroxichinolina, 1,10 – fenantrolina (phen):<br />
2
H2N CH2 CH2 NH2<br />
CH2<br />
HN<br />
etilendiamina<br />
N N<br />
2,2'-dipiridil<br />
COO -<br />
COO -<br />
oxalat<br />
OH<br />
N<br />
8-hidroxichinolina<br />
H 3C C CH 2 C CH 3<br />
O O<br />
acetilacetona<br />
N N<br />
1,10-fenantrolina<br />
• liganzi tridentaţi: dietilentriamina (dien), anionul iminodiacetic, 2,6-bis (α –<br />
piridil)- piridina<br />
CH2<br />
NH2<br />
CH2 CH2 NH2<br />
dietilentriamina<br />
CH2<br />
HN<br />
COO -<br />
COO -<br />
CH2<br />
anionul iminodiacetic<br />
N<br />
N<br />
N<br />
2,6-bis(α-piridil)-piridina<br />
• ligand hexadentat = anionul acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA 4- ):<br />
-<br />
OOC H2C<br />
- N<br />
OOC H2C<br />
CH 2 CH 2 N CH2<br />
CH2<br />
COO -<br />
COO -<br />
Liganzii cu mai mult decât o specie de atomi donori se numesc ambidentaţi. Un<br />
exemplu este ionul sulfocian (SCN - ) care poate coordina la un atom metalic, fie prin<br />
atomul de sulf, formând complecşi tiocianato, fie prin atomul de azot, formând<br />
complecşii izotiocianato.<br />
Liganzii di- sau polidentati în care atomii donori sunt astfel aranjaţi în moleculă<br />
încât ei se pot lega concomitent la acelaşi atom central formând în felul acesta cicluri<br />
(heterocicluri, cicluri chelate), se numesc liganzi chelatici (liganzi de chelare, de la<br />
cuvântul grecesc kela = cleştele crabului). Un astfel de ligand este dimetilglioxima,<br />
ligand bidentat:<br />
3
H3C C<br />
H3C<br />
C<br />
N<br />
N<br />
OH<br />
OH<br />
Acest ligand formează cu ionul de Ni +2 un complex chelat bis(dimetilglioxim)nichel(II):<br />
H 3C<br />
H 3C<br />
C<br />
C<br />
O<br />
N<br />
N<br />
O O<br />
H<br />
Anumiţi liganzi pot coordina prin acelaşi atomi donor doi atomi metalici<br />
formând compuşi polinucleari. Astfel, o soluţie apoasã a unui compus al Cr(III) conţine<br />
aquacationul [Cr(H2O)6] 3+ , care prin hidrolizã trece în ionul [Cr(H2O)5OH] 2+ ; acesta<br />
reacţionează cu un alt ion de acelaşi fel formând un complex binuclear:<br />
H<br />
Ni<br />
O<br />
N CH3 C<br />
N<br />
C<br />
CH 3<br />
[Cr(H2O)6] 3+ + H2O [Cr(H2O)5(OH)] 2+ + H3O +<br />
[Cr(H2O)5(OH)] 2+ + [Cr(H2O)5(OH)] 2+ [{Cr(H2O)4}2( μ – OH )2] 4+ + 2H2O<br />
OH2<br />
H2O OH<br />
Cr<br />
H2O OH2 OH2<br />
2+ 2+<br />
4+<br />
OH2<br />
H2O OH2<br />
+ Cr<br />
HO OH2<br />
OH 2<br />
3) CLASIFICAREA LIGANZILOR DUPĂ SARCINA LOR:<br />
• liganzi anionici:<br />
OH2 H OH2<br />
H2O O OH2 Cr Cr<br />
H2O O OH2<br />
OH2 H OH2<br />
Anion Denumirea Ligand Denumirea<br />
anionului<br />
ligandului<br />
H -<br />
hidrură -H hidruro<br />
F -<br />
fluorură - F fluoro<br />
Cl- clorurã - Cl cloro<br />
Br- bromurã - Br bromo<br />
I -<br />
iodură - I iodo<br />
O 2-<br />
oxid -O oxo<br />
4<br />
+ 2 H2O
Anion Denumirea<br />
anionului<br />
Ligand Denumirea<br />
ligandului<br />
OH - hidroxid - OH hidroxo<br />
CN - cianurã - CN ciano<br />
SO4 2- sulfat - OSO3 sulfato<br />
S2O3 2- tiosulfat - SSO3 tiosulfato<br />
C2O4 2- oxalat - O(CO)2O - oxalato<br />
SCN - tiocianat - SCN tiocianato<br />
SCN- tiocianat - NCS izotiocianato<br />
NO2 - nitrit - NO2 nitro<br />
NO2 - nitrit - ONO nitrito<br />
• liganzi neutri:<br />
Molecule Denumirea<br />
moleculei<br />
Ligand<br />
H2O apa - OH2 aqua<br />
NH3 amoniac - NH3 ammin<br />
CO monoxid de carbon - CO carbonil<br />
NO monoxid de azot - NO nitrozil<br />
C5H5N piridina - NC5H5 piridin<br />
FORMULAREA ŞI NOMENCLATURA COMBINATIILOR<br />
<strong>COMPLEXE</strong><br />
Într-un aranjament metal – ligand se scrie în primul rând atomul metalic central,<br />
urmat de liganzii anionici în ordine alfabetică şi de liganzii neutri tot în ordine alfabetică,<br />
ţinând seama de primul simbol din formulele acestora. Se pot folosi şi notaţii prescurtate<br />
ale liganzilor, în locul formulelor complete (en pentru H2NC2H4NH2). Formula unei<br />
entităţi metal – ligand se scrie între paranteze drepte, indiferent dacă are sau nu sarcină<br />
electrică. De exemplu, complexul neutru al ionului Co (III) cu N.C. = 6 şi cu 3 liganzi<br />
anionici (ionul Cl - ) şi 3 liganzi neutri (moleculele NH3) se scrie [Co(Cl)3(NH3)3]. În<br />
formula unui compus care conţine complecşi cu sarcini electrice, în primul rând se scrie<br />
cationul apoi anionul: K2[Ni(CN)4], [Co(Cl)2(NH3)4]Cl.<br />
COMPUŞI COORDINATIVI MONONUCLEARI<br />
Compuşii mononucleari, cu formula generală [MLn] p+/p- , conţin un singur ion metalic şi<br />
o singură sferă de coordinare; din această clasă fac parte compuşii coordinativi clasici, de<br />
tipul Werner – Miolati<br />
In denumirea acestor combinaţii trebuie sã se ţină seama de următoarele reguli:<br />
5
1) Se denumesc întâi liganzii în ordine alfabetică şi apoi atomul central; nu se ţine<br />
seama dacă liganzii sunt neutri sau nu (ca în cazul scrierii formulelor) şi se denumesc<br />
aşa cum rezultă din ordinea alfabetică.<br />
2) Numãrul liganzilor este indicat folosind prefixele: di-, tri-, tetra-, penta-, hexa- etc,<br />
derivate de la numeralele cardinale greceşti; dacă denumirea ligandului conţine unul<br />
dintre aceste prefixe (ca în etilendiamină), prefixul multiplicativ devine: bis-, tris-,<br />
tetrakis-, pentakis-, hexakis- etc. derivate de la formele adverbiale ale numerelor<br />
greceşti în scopul evitării ambiguităţii:<br />
a. [Co(NH3)6]. 3+ - ionul hexa(ammin)cobalt(III);<br />
b. [Co(en)3] 3+ - ionul tris(etilendiamin)cobalt(III).<br />
Dacă este prezent un prefix multiplicativ, ligandul se încadrează între paranteze, pentru a<br />
se citi mai uşor denumirea respectivă.<br />
3) Starea de oxidare a atomului central este indicatã cu cifre romane, în paranteze<br />
rotunde scrise după denumirea generatorului de complex. Este de asemenea posibil să<br />
se indice starea de oxidare a metalului notând sarcina totală a complexului prin cifre<br />
arabe şi semn, în paranteze care urmează după denumirea complexului. Printr-o a<br />
treia alternativă se poate specifica numărul de ioni prezenţi în specia respectivă:<br />
K4[Fe(CN)6] hexacianoferat (II) de potasiu<br />
K4[Fe(CN)6] hexacianoferat (4-) de potasiu<br />
K4[Fe(CN)6] hexacianoferat de tetrapotasiu<br />
4) Liganzii anionici, fie anorganici sau organici, au terminaţia "-o" în denumirea<br />
complexului, diferit faţă de anionul liber. Dacă denumirea anionului se terminã în<br />
"-urã" sau "-id/-idã" aceste terminaţii sunt înlocuite cu "-o"; dacã denumirea<br />
anionului se terminã cu "-it" sau "-at" atunci se adaugă terminaţia "-o". Liganzilor<br />
derivaţi de la compuşi organici prin pierdere de protoni au terminaţia "-ato".<br />
5) În toţi complecşi anionici, la denumirea atomului central se adaugă sufixul "-at";<br />
cationilor şi moleculelor neutre nu li se dã nici o terminaţie distinctã.<br />
6) Informaţii structurale pot fi date în formule şi denumiri prin prefixe care se scriu cu<br />
litere cursive (în scris, se subliniază) şi se ataşează la denumirea complexului printr-o<br />
liniuţă: cis, trans, fac, mer etc. Semnele Δ şi Λ folosite pentru chiralitate se ataşează<br />
în mod identic la denumirea compusului: Δ- tris(etilendiamin)cobalt(III).<br />
COMPUŞI DE COORDINARE POLINUCLEARI<br />
Compuşi di- sau polinucleari conţin doi sau mai mulţi ioni sau atomi metalici şi una<br />
sau mai multe sfere de coordinare.<br />
În compuşii polinucleari ionii metalici centrali sunt legaţi prin intermediul unor grupe<br />
de atomi ce funcţionează ca punţi, prin intermediul atomilor donori ai liganzilor<br />
coordinaţi sau prin legături metal - metal.<br />
o Compuşii coordinativi polinucleari cu una sau mai multe punţi au de<br />
regulă ca generatori de complex ioni ai metalelor tranziţionale precum Cr(III), MN(II),<br />
Fe(II), Fe(III), Co(II), Co(III), Ni(II), Cu(II). Liganzii care se pot lega în punte sunt: O 2- ,<br />
O2 2- , HO - , N2, X - . În funcţie de numărul şi tipul punţilor se pot stabili mai multe clase:<br />
− Compuşi coordinativi dinucleari cu o singură punte:<br />
[(NH3)5Co-O-O-Co(NH3)5]X4<br />
6
− Compuşi coordinativi dinucleari cu două sau trei punţi identice sau<br />
diferite:<br />
OH<br />
(NH4)4 (C2O4)2Cr Cr(C2O4)2<br />
OH<br />
− Compuşi coordinativi trinucleari cu patru punţi:<br />
(en)2Co<br />
OH<br />
OH<br />
OH2<br />
Co<br />
OH2<br />
OH<br />
OH<br />
Co(en)2<br />
Liganzii situaţi în punte se indică prin folosirea prefixului μ (miu) ca în complexul<br />
[[Cr(NH3)5]2( μ – OH )]Cl5 = pentaclorură de μ – hidroxobis(penta(ammin)crom)(III)<br />
COMPUŞI ORGANOMETALICI<br />
Regulile generale de denumire sunt aceleaşi cu cele folosite pentru complecşii<br />
metalici. Hapticitatea, adică numărul de poziţii (atomi), n, în care este ataşat un<br />
ligand, este specificată prin notaţia η n : (π-C5H5)2Fe = bis(η 5 -ciclopentadienil)fier(II)<br />
În tabelul următor sunt indicate câteva formule şi denumirile corespunzătoare ale unor<br />
combinaţii complexe:<br />
COMPLEX DENUMIRE<br />
[Co(H2O)6]Cl2<br />
diclorură de hexaaquacobalt (II)<br />
[Co(NO2)3(NH3)3] triammintrinitrocobalt (III)<br />
[Fe(CN)2(Cl)2(NH3)2]- ionul diammindicianodicloroferat (III)<br />
[FeI2(CO)4]+ ionul tetracarbonildiodofier (III)<br />
K[Au(OH)4] tetrahidroxoaurat (III) de potasiu<br />
Na3[Ag(S2O3)2] di(tiosulfato)argintat (I) de sodiu<br />
[Cr(OH)4(H2O)2] - ionul diaquatetrahidroxocromat (III)<br />
K[CrF4O] tetrafluorooxocromat (V) de potasiu<br />
K[PtCl3(C2H5)] tricloro (etilen) platinat (II) de potasiu<br />
[Co(NCS)2(NH3)4]Cl clorurã de tetrtaammindiizotiocianatocobalt (III)<br />
cis-[PtCl2(NH3)2] cis-diammindicloroplatina (II)<br />
[Co(ONO)(NH3)5]SO4<br />
sulfat de pentaamminnitritocobalt (III)<br />
[Co(NO2)(NH3)5][Co(NO2)4(NH3)2]2 bis(diammin)tetranitrocobaltat(III) de<br />
penta(ammin)nitrocobalt(III)<br />
Cl 4<br />
7
NATURA LEGĂTURILOR CHIMICE ÎN <strong>COMBINAŢII</strong>LE<br />
<strong>COMPLEXE</strong><br />
Pentru a descrie structura a combinaţiilor complexe şi a interpreta natura<br />
legăturilor chimice în aceşti compuşi s-au utilizat teorii clasice şi teorii mecanic –<br />
cuantice.<br />
1) Teoriile clasice sunt teoria coordinaţiei lui Werner şi teoria electronică a<br />
valenţei formulată de Sidgwick după teoria lui Lewis.<br />
1.1. Teoria lui Werner, care introduce noţiunile de valenţã principalã, valenţă<br />
secundarã şi de legãturi de valenţã dirijate, explicã existenţa combinaţiilor complexe si<br />
stereochimia acestora.<br />
Teoria lui Werner deşi nu dădea nici o explicaţie asupra naturii "valenţelor secundare"<br />
prin care atomul central se leagă de molecule sau atomi periferici pentru a forma<br />
combinaţii complexe, admite că fiecare element are un număr de „valenţe secundare”<br />
dirijate în spaţiu. În felul acesta complecşi pot fi definiţi drept „agregate” ionice sau<br />
moleculare rezultate din „ataşarea” directă a unui grup de molecule neutre sau de ioni la<br />
atomul sau ionul central. S-a admis pentru prima dată un model structural steric diferit de<br />
modelele în plan cunoscute până atunci, reprezentările spaţiale explicând corect<br />
particularităţile structurale ale combinaţiilor complexe, mai ales cele legate de izomeri.<br />
1.2. Teoria electronicã a valenţei a lui Sidgwick (1923) este prima teorie care<br />
încearcă sã lămurească problema particularităţilor structurale ale complecşilor. Sidgwick<br />
a extins la combinaţiile complexe teoria lui Lewis asupra legăturii covalente ca o legătură<br />
de doi electroni. El a arătat cã la complexare liganzii donează câte o pereche de electroni<br />
generatorului de complex formând cu acesta legãturi covalente de doi electroni numite<br />
legãturi coordinative.<br />
Conform acestei teorii un ion complex poate fi reprezentat astfel:<br />
H3N<br />
H3N<br />
Cu<br />
NH3<br />
NH 3<br />
ionul tetraammincupru (II)<br />
Ligandul (:NH3) se comportã deci ca o bază Lewis cedând atomului central (ionul<br />
de Cu 2+ ) o pereche de electroni pe care acesta o acceptã comportându-se ca un acid<br />
Lewis:<br />
L: + M [L → M] sau Cu 2+ + 4NH3 [Cu(NH3)4] 2+<br />
Reacţia de formare a unei combinaţii complexe poate fi interpretată ca o reacţie de<br />
neutralizare acid Lewis – bază Lewis.<br />
Suma electronilor donaţi de liganzi şi a electronilor proprii ai ionului central<br />
(NAE = număr atomic efectiv) este adesea egalã cu numărul electronilor gazului rar (Z)<br />
următor atomului central în sistemul periodic, aşa cum se poate urmări în tabelul<br />
următor:<br />
2+<br />
8
Ionul complex Electroni ai<br />
atomului<br />
ionului metalic<br />
sau<br />
Electroni<br />
cedati de<br />
ligand<br />
Numãr atomic<br />
efectiv<br />
NAE<br />
[Zn(CN)4] 2- Zn 2+ 28 (ZZn = 30) 2 x 4 36 36 Kr<br />
[HgI4] 2- Hg 2+ 78 (ZHg = 80) 2 x 4 86 86Rn<br />
Ni(CO)4 Ni 0 28 (ZNi = 28) 2 x 4 36 36Kr<br />
[Co(NH3)6] 3+ Co 3+ 24 (ZCo = 27) 2 x 6 36 36Kr<br />
Fe(CO)5 Fe 0 26 (ZFe = 26) 2 x 5 36 36Kr<br />
[PtCl6] 2- Pt(IV) 74 (ZPt = 78) 2 x 6 86 86Rn<br />
[Fe(CN)6] 4- Fe 2+ 24 (ZFe = 26) 2 x 6 36 36Kr<br />
Gaz rar cu<br />
acelasi numãr<br />
de electroni<br />
Realizarea unui înveliş de gaz rar nu este un factor hotărâtor în formarea<br />
combinaţiilor complexe. Se cunosc numeroase excepţii:<br />
• în ionii de [Fe(CN)6] 3- si [Cu(NH3)4] 2+ , stabili, ionii centrali Fe 3+ şi Cu 2+ deşi au<br />
numai 35 de electroni (unul mai puţin decât Kr)<br />
• în complecşii cu număr de coordinaţie 4 ai Ni 2+ , Pd 2+ , Pt 2+ , ionii centrali au cu<br />
doi electroni mai puţin decât gazul rar următor lor în sistemul periodic al<br />
elementelor, iar complecşii respectivi sunt stabili.<br />
2) Teoriile mecanic – cuantice aplicate în încercările de studiu al structurii complecşilor<br />
sunt: - teoria legăturii de valenţă, T.L.V. sau metoda legăturii de valenţă, M.L.V.<br />
- teoria câmpului cristalin, T.C.C. sau metoda câmpului cristalin, M.C.C.<br />
- teoria orbitalilor moleculari,T.O.M metoda orbitalilor moleculari, M.O.M.<br />
- teoria câmpului de liganzi, T. C. L. metoda câmpului de liganzi, M. C. L.<br />
Aceste teorii:<br />
• pornesc de la ipoteze diferite, aplică aproximaţii de calcul şi metode fizice<br />
diferite (în T.C.C. legătura metal - ligand este considerată ionică, în T.L.V. şi în<br />
T.O.M. legătura metal – ligand este considerată covalentă). Deci fiecare din<br />
aceste metode explicã anumite proprietăţi ale compuşilor coordinativi.<br />
• Explică unele proprietăţi ale complecşilor: stereochimia, stabilitatea,<br />
reactivitatea, proprietăţile magnetice, proprietăţile spectrale etc.<br />
• Metodele se completează reciproc; M.C.L. este un model unitar rezultat din<br />
combinarea M.C.C. şi M.O.M.<br />
METODA LEGĂTURII DE VALENŢĂ = M.L.V.<br />
TEORIA LEGĂTURII DE VALENŢĂ = T.L.V.<br />
Aplicată de Pauling la CC:<br />
Legătura M –L este o legătură covalentă coordinativă, fiecare pereche de electroni<br />
donată de L (baza Lewis) ocupă un orbital atomic liber al ionului central M (acidul<br />
Lewis) nr. OA liberi ai M = nr. atomi donori ai L (de obicei N.C.)<br />
Modelul utilizat–hibridizarea OA (n-1)d, ns, nd (sau ns, np, nd) ai M<br />
9
• Permite stabilirea formulelor structurale ale CC, care să fie în concordanţă cu<br />
proprietăţile lor magnetice<br />
• În urma hibridizării OA, un număr de OA neechivalenţi ai M de tipul (n-1)d, ns,<br />
nd se transformă în OA hibrizi, echivalenţi energetic, în număr egal cu N.C.,<br />
distribuiţi uniform în spaşiul din jurul ionului (atomului) central M<br />
• Geometria unui complex depinde de hibridizarea OA externi ai M ocupaţi de<br />
dubletele electronice provenind de la diferiţi L<br />
În determinarea geometriei unei CC se parcurg următoarele etape:<br />
• Determinarea configuraţiei electronice fundamentale (repartizarea electronilor în<br />
stratul de valenţă) a atomului metalic central M izolat, la N.O. = 0<br />
• Determinarea configuraţiei electronice fundamentale (repartizarea electronilor în<br />
stratul de valenţă) a M la N.O. la care funcţionează ca generator de CC<br />
• „plasarea” în OA ai stratului de valenţă al M a unui nr. de dublete de electroni<br />
egal cu nr. atomilo donori ai L<br />
• definirea OA de legătură, practic a OA hibrizi<br />
• stabilirea geometriei CC astfel încât repulsiile dintre OA hibrizi să fie maxime,<br />
deci distribuţia spaţială a L în jurul centrului coordinator M astfel încât L să fie<br />
cât mai îndepărtaţi unul de altul<br />
Geometria compuşilor coordinativi în funcţie de numărul de coordinaţie<br />
Numărul de coordinaţie reprezintă numărul de legături directe realizate între<br />
atomul sau ionul central şi liganzi.<br />
Numărul de coordinaţie al unui compus depinde de natura generatorului de<br />
complex şi starea de oxidare, de natura şi numărul liganzilor, de condiţiile de sinteză a<br />
compusului respectiv (temperatură, pH, concentraţie, natura solventului etc.).<br />
Pentru o stare de oxidare dată anumiţi ioni metalici pot prezenta mai multe<br />
numere de coordinaţie, iar pentru acelaşi număr de coordinaţie pot să adopte mai multe<br />
geometrii sau configuraţii spaţiale. De exemplu ionul Ni 2+ , în funcţie de natura liganzilor,<br />
poate forma compuşi coordinativi cu N.C. = 4, 5, 6, cu geometrie tetraedrică, planpătrată,<br />
bipiramidal trigonală şi respectiv octaedrică. În schimb ionul Co 3+ formează<br />
numai compuşi hexacoordinaţi.<br />
Geometria combinaţiilor anorganice, inclusiv a compuşilor coordinativi respectă<br />
principiile teoriei hibridizării orbitalilor atomici ai ionului metalic central (L.Pauling) şi<br />
principiul de “repulsie a perechilor de electroni din stratul de valenţă” (Gillespie).<br />
Numerele de coordinaţie pot avea valori cuprinse între 2 şi 12, cele mai frecvente<br />
fiind 4 şi 6. În sistemele biologice ionii metalici formează de regulă compuşi cu numerele<br />
de coordinaţie 4, 5, 6 şi 8. Compuşi ai ionilor biologici cu alte numere de coordinaţie sunt<br />
instabili, ei reprezentând în general etape intermediare în derularea proceselor biologice.<br />
În tabelul următor sunt prezentate principalele tipuri de hibridizare ale<br />
generatorului de complex şi geometriile corespunzătoare complecşilor:<br />
10
Număr de<br />
coordinaţie<br />
Hibridizare Geometrie<br />
2 sp liniară<br />
3 sp 2 trigonală<br />
4 sp 3 tetraedrică<br />
4 dsp 2 plan-pătrată<br />
5 dsp 3 , d 3 sp bipiramidal-trigonală<br />
5 d 2 sp 2 , d 4 s piramidă pătratică<br />
6 d 2 sp 3 , sp 3 d 2 octaedrică<br />
Geometria compuşilor coordinativi cu număr de coordinaţie 2<br />
N.C. = 2 se întâlneşte la un număr restrâns de compuşi coordinativi, fiind întâlnit<br />
cu precădere la ionii metalici cu configuraţia d 10 , Cu + , Au + , Ag + , Hg + , Hg 2+ , ioni cu rază<br />
şi sarcină mică.<br />
Ionii metalici corespund în general unei hibridizări de tip sp (rar ds sau dp).<br />
Geometria este liniară, L – M – L, între legăturile metal – ligand realizându-se un unghi<br />
de 180 o .<br />
Compuşii coordinativi cu N.C. = 2 ai Cu + şi Au + sunt instabili având tendinţa<br />
accentuată de a coordina încă doi liganzi, stabilizând speciile tetracoordinate.<br />
Exemplul 1 – Ionul dicianoargintat (I) – [Ag(CN)2] - :<br />
47Ag 0 : 36[Kr]5s 1 4d 10 <br />
4d 10 5s 1 5p<br />
<br />
11
47Ag +1 : 36[Kr]4d 10 <br />
[Ag(CN)2] - <br />
4d 10 5s 0 5p<br />
hibridizare sp geometrie liniară<br />
μef = n ( n + 2)<br />
n = nr. de electroni necuplaţi<br />
n = 0 μef = 0 MB complex diamagnetic<br />
Geometria compuşilor coordinativi cu număr de coordinaţie 3<br />
Numărul compuşilor coordinativi cu N.C. = 3. este relativ redus. Tipurile de<br />
geometrie corespunzătoare N.C. = 3 sunt: triunghiular-plană, piramidal-trigonală şi în<br />
formă de T :<br />
L<br />
M<br />
L M L<br />
L<br />
<br />
M<br />
L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
a) b) c)<br />
Geometrii caracteristice N.C. = 3 - geometria plan-trigonală (a), piramidă trigonală (b),<br />
geometria în formă de T (c)<br />
Formează compuşi coordinativi cu geometrie triunghiular-plană ionii cu<br />
configuraţie d 10 , respectiv Cu + , Au + , Hg 2+ , Pt 0 , cu liganzi voluminoşi I - , PPh3, etc. În<br />
soluţie apoasă au fost evidenţiaţi ionii [Ag(CN)3] 2- , [Ag(X)3] 2- (X = Cl - , Br - ), [ZnX3] - (X<br />
= Cl - , Br - , I - , CN - )<br />
Ionii d 6 şi d 8 preferă o geometrie piramidal-trigonală. Metalele cu configuraţie d 6 -<br />
d 9 preferă uneori o geometrie în formă de T.<br />
Ionii metalici d 10 cu geometrie plan-trigonală formează orbitali hibrizi de tip sp 2 ,<br />
(mai rar d 2 s sau dp 2 ).<br />
Exemplul 2 – Ionul tri-iodomercurat (II) – [HgI3] - :<br />
5d 10 6s 2 6p<br />
80Hg 0 : 54[Xe ]4f 14 6s 2 5d 10 <br />
80Hg +2 : 54[Xe]4f 14 5d 10 <br />
<br />
4d 10 5s 5p<br />
··<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
<br />
5d 10 6s 0 6p<br />
<br />
12
[HgI3] - <br />
hibridizare sp 2 geometrie triunghiular planară<br />
n = 0 μef = 0 Mb complex diamagnetic<br />
Geometria compuşilor coordinativi cu număr de coordinaţie 4<br />
Numărul de coordinaţie 4 este deosebit de frecvent la ionii metalelor tranziţionale<br />
care pot adopta două geometrii diferite, tetraedrică şi plan-pătrată:<br />
L<br />
L<br />
M<br />
a)<br />
L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
M<br />
L L<br />
Geometrii caracteristice N.C. = 4 - tetraedru (a), geometria plan-pătrată (b)<br />
Geometria tetraedrică corespunde unei hibridizări de tip sp 3 (dsp 2 , d 3 s, sau sf 3 )<br />
şi este caracteristică ionilor metalelor tranziţionale cu orbitalele (n-1) incomplet ocupate<br />
cu electroni. Practic toate metalele seriei tranziţionale 3d formează specii tetraedrice mai<br />
mult sau mai puţin stabile. Pe baza determinării energiei de stabilizare în câmp cristalin<br />
(Td), cele mai stabile configuraţii corespund configuraţiilor d 2 şi d 7 .<br />
Complecşii tetraedrici sunt în general anionici sau neutri.<br />
Exemple: [M 2+ X4] 2- X = Cl - , Br - , I - M = Fe 2+ , Co2+, Ni 2+ , Zn 2+<br />
[M 3+ X4] -<br />
X = Cl - , Br - , I - M = V 3+ , Fe 3+ , Au 3+ , Ti 3+<br />
[M 2+ (CN)4] 2-<br />
M = Zn 2+ , Cd 2+ , Hg 2+<br />
[M(OH)4] p-<br />
5d 10 6s 6p<br />
··<br />
I -<br />
··<br />
I -<br />
b)<br />
M = Al 3+ , Zn 3+<br />
Geometria plan-pătrată este caracteristică pentru compuşii în care liganzii sunt<br />
puternic complexaţi. Ionii cu configuraţie d 4 , d 8 , d 9 formează compuşi cu geometrie planpătrată<br />
şi în cazul liganzilor slab coordinaţi. Orbitalii hibrizi sunt deobicei de tip dsp 2<br />
(mai rar d 2 p 2 sau dsf 2 ).<br />
Cel mai mare număr de compuşi coordinativi plan – pătratici se întâlnesc la ionii<br />
cu configuraţie d 8 , respectiv Ni 2+ , Pd 2+, Pt 2+ , Au 3+ , Rh + , Ir + .<br />
Exemple: [Ni(CN)4] 2- , [Pd(NH3)4] 2+ , [Pt(CN)4] 2- , [Au(CN)4] - , [AuCl4] 2-<br />
[PdX4] 2-<br />
X = Cl - , Br - , CN -<br />
[PtX4] 2-<br />
X = Cl - , Br - ,I - , CN - , SCN -<br />
Numeroşi chelaţi ai metalelor tranziţionale cu liganzi macrociclici tetradentaţi (de<br />
tip baze Schiff) prezintă o structură plan-pătrată.<br />
··<br />
I -<br />
13
Exemplul 3 – Ionul tetraclorozincat (II) – [ZnCl4] 2- :<br />
3d 10 4s 2 4p<br />
30Zn 0 : 18[Ar]4s 2 3d 10 <br />
<br />
30Zn +2 : 18[Ar]3d 10 <br />
[ZnCl4] 2- <br />
3d 10 4s 0 4p<br />
3d 10 4s 4p<br />
hibridizare sp 3 geometrie tetraedrică n = 0 μef = 0 Mb complex paramagnetic<br />
Exemplul 4 – Ionul terta-amminnichelat (II) – [Ni(NH3)4] 2+ :<br />
3d 8 4s 2 4p<br />
28Ni 0 : 18[Ar]4s 2 3d 8 <br />
28Ni +2 : 18[Ar]3d 8 <br />
[Ni(NH3)4] 2+ <br />
<br />
<br />
<br />
3d 8 4s 4p<br />
3d 8 4s 4p<br />
·· ·· ··<br />
NH3 NH3 NH3<br />
hibridizare sp 3 geometrie tetraedrică n = 2 μef = 2 ( 2 + 2)<br />
μef = 8 MB<br />
complex paramagnetic<br />
previziunile teoretice asupra proprietăţilor magnetice ale ionilor complecşi, rezultatele<br />
din informaţiile structurale (geometria CC) sunt în concordanţă cu datele experimentale,<br />
măsurătorile magnetice, (μef MB)<br />
totuşi, în cazul unor CC, au fost identificate unele « anomalii », neconcordanţe între<br />
datele teoretice şi determinările magnetice experimentale. În funcţie de natura M şi a L,<br />
ca urmare a hibridizării OA ai M, are loc rearanjarea (cuplarea) electronilor din substratul<br />
(n-1)d în OA disponibile (nehibridizate) scade astfel numărul de electroni necuplaţi ai<br />
ionului M, deci scade spinul total al sistemului :<br />
Exemplul 5 – Ionul tetra-cianonichelat (II) – [Ni(CN)4] 2- :<br />
<br />
<br />
28Ni 0 : 18[Ar]4s 2 3d 8 28Ni +2 : 18[Ar]3d 8<br />
<br />
<br />
··<br />
Cl -<br />
··<br />
Cl -<br />
··<br />
Cl -<br />
··<br />
Cl -<br />
··<br />
NH3<br />
14
Ni2+ (stare libera)<br />
[Ar]<br />
3 d 4 s 4 p<br />
[Ni(CN)4]2- [Ar]<br />
3 d<br />
CN - CN - CN - CN -<br />
dsp2<br />
geometrie plan patrata<br />
(diamagnetic)<br />
hibridizare dsp 2 μef =<br />
geometrie plan - pătrată<br />
0 ( 0 + 2)<br />
μef = 0MB complex diamagnetic<br />
Şi alţi CC ai Ni(II), precum şi toţi CC ionilor de Pd(II), Pt(II) cu N.C. = 4 au geometrie<br />
plan-pătrată, ca urmare a hibridizării dsp 2 a ionului central M, toţii CC fiind diamagnetici.<br />
Geometria compuşilor coordinativi cu număr de coordinaţie 5<br />
Complecşii pentacoordinaţi prezintă două tipuri de geometrii: piramidaltetragonală<br />
şi bipiramidal-trigonală.<br />
L<br />
L<br />
L<br />
M<br />
L<br />
M<br />
L<br />
L<br />
a) b)<br />
Geometrii caracteristice N.C. = 5 - piramidă tetragonală (a) şi bipiramidă trigonală (b)<br />
Geometria piramidal-tetragonală (pătratică) este întâlnită la ionii cu hibridizare de<br />
tip d 4 s şi d 2 sp 2 , în complecşii de Co 2+ , Mn 3+ , Ni 3+ .<br />
Geometria bipiramidal-trigonală se întâlneşte la compuşii ionilor d 6 spin minim.<br />
Hibridizările posibile sunt dsp 3 , d 3 sp şi corespund unor compuşi de tipul<br />
metalcarbonililor de fier, ruteniu, mangan, osmiu.<br />
Geometria compuşilor coordinativi cu număr de coordinaţie 6<br />
Numărul de coordinaţie 6 este cel mai frecvent în chimia coordinativă. Îi<br />
corespunde în majoritatea cazurilor o structură octaedrică (Oh) şi o hibridizare d 2 sp 3 sau<br />
sp 3 d 2 (mai rar sp 2 d 3 sau d 2 sf 3 ). În anumite cazuri compuşii cu N.C. = 6 prezintă o<br />
geometrie de prismă trigonală:<br />
L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
4 pz<br />
15
L<br />
L<br />
L<br />
M<br />
L L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
M<br />
a) b)<br />
Geometrii caracteristice N.C. = 6 - octaedru (a) şi – prismă trigonală (b)<br />
Geometria octaedrică se întâlneşte la toţi ionii metalelor tranziţionale.<br />
Ionii metalelor tranziţionale, Cr 2+ , Cr 3+ , Fe 2+ , Fe 3+ , Co 2+ , Co 3+ , Ni 2+ , Ru 3+ , Rh 3+ ,<br />
Pt(IV), Pd(IV), formează aproape în exclusivitate compuşi hexacoordinaţi cu geometrie<br />
octaedrică. Elemente ale grupelor principale, Al 3+ , Ga 3+ , In 3+ , Tl 3+ , Ge(IV), Sn(IV), Pb 2+<br />
şi unele metale alcalino-pământoase, pot forma compuşi ocatedrici.<br />
Liganzii pot fi mono- sau polidentaţi cu atomi donori din oricare din grupele VA<br />
– VIIA, plus carbonul.<br />
În cazul geometriei de tip prismă trigonală, ionului metalic îi corespunde o<br />
hibridizare de tip d 4 sp. Generează astfel de compuşi ionii cu configuraţie d 0 , d 5 şi d 10 ,<br />
precum şi ionii d 1 şi d 7 spin maxim şi sunt caracteristici molibdenului, wolframului şi<br />
zirconiului cu liganzi din clasa α – ditiocetonelor.<br />
Exemplul 6 – Ionul hexacianocromat (III) – [Cr(CN)6] -3 :<br />
24Cr 0 : 18[Ar]4s 1 3d 5 <br />
24Cr +3 : 18[Ar]3d 3 <br />
3d 5 4s 1 4p<br />
<br />
3d 3 4s 4p<br />
<br />
3d 3 4s 4p<br />
[Cr(CN)6] -3 ··<br />
<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
··<br />
CN -<br />
hibridizare d 2 sp 3 geometrie octaedrică<br />
μef = 3 ( 3 + 2)<br />
μef = 15MB complex paramagnetic<br />
Exemplul 7 – Ionul hexafluoroferat (III) – [FeF6] -3 :<br />
26Fe 0 : 18[Ar]4s 2 3d 6 <br />
3d 6 4s 2 4p 4d<br />
<br />
L<br />
L<br />
L<br />
L<br />
16
26Fe +3 : 18[Ar]3d 5 <br />
[FeF6] -3 <br />
3d 5 4s 4p 4d<br />
<br />
3d 5 4s 4p 4d<br />
hibridizare sp 3 d 2 geometrie octaedrică<br />
μef = 5 ( 5 + 2)<br />
μef = 35MB<br />
complex paramagnetic<br />
Exemplul 8 – Ionul hexacianoferat (III) – [Fe(CN)6] -3 :<br />
26Fe 0 : 18[Ar]4s 2 3d 6 26Fe +3 : 18[Ar]3d 5<br />
Fe3+ (stare libera)<br />
Fe3+ (inaintea hibridizarii)<br />
[Fe(CN)6]3- (inaintea hibridizarii)<br />
··<br />
F -<br />
[Ar]<br />
[Ar]<br />
[Ar]<br />
3 d<br />
3 d 4 s 4 p<br />
3 d 4 s 4 p<br />
combinare<br />
CN - CN - CN - CN - CN - CN -<br />
d2sp3<br />
geometrie octaedrica (paramagnetic)<br />
hibridizare d 2 sp 3 geometrie octaedrică<br />
μef = 1 ( 1+<br />
2)<br />
μef = 3MB complex paramagnetic<br />
··<br />
F -<br />
··<br />
F -<br />
··<br />
F -<br />
··<br />
F -<br />
··<br />
F -<br />
17