RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Puzderie de fluturi în Grădina cu rondeluri
Nicolae-Paul MIHAIL / NICOMAH
R
ecentul volum de rondeluri
lansat de confratele nostru buzoian
MIHAI SĂLCUŢAN,
intitulat cu mimată seriozitate Mic îndreptar
pentru năravuri mari, ne dovedeşte
încă odată că între genurile sau
speciile literare nu se pot stabili cloazonări
artificiale definitive (şi inebranlabile),
deoarece, după cum se şi vede,
pe de-asupra oricăror bariere ironia şi
lirismul „se-ngână şi-şi răspund”, ba
mai mult, se potenţează reciproc.
Pentru a da o mai mare putere de convingere
aserţiunii noastre, îl vom cita
pe Tudor Vianu, care preciza: „Ideea
genurilor literare şi norma clasică a purităţii
lor este (sic!) o prejudecată perimată”(Bravo,
nea Tudore!).
Se ştie foarte bine că autorul rondelurilor,
Mihai Sălcuţan („conu
Mihalache” pentru admiratorii săi din
mediul rural, recte de la Sinaia) este un
vechi boier al epigramei româneşti contemporane,
fie ea veselă sau tristă, şi un
fin critic, ferm dar mizericordios, al
mediului în care ne bălăcărim toţi de la
o vreme. Rondelurile sale ne zboară pe
la urechi ca un stol de fluturi coloraţi,
sau ca o voce din off după care te poţi
aştepta şi la o straşnică urecheală prietenească.
Distins avocat al baroului din
RenaŞterea buzoiană
Buzău (şi împrejurimi), scriitorul
Mihai Sălcuţan este şi membru al
Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova. Ca epigramist el nu vrea
moartea păcătosului, chiar dacă nici săl
îndrepte nu prea poate. Menuetul său
prin grădinile suspendate ale rondelului
este, în fond, un joc secund pus în
operă după cunoscutul îndemn horaţian:
„Omne tullit punctum, qui miscuit
utile dulci/ Lectorem delectando pariterque
monendo”. (Ca pe româneşte!).
Mic-ul îndreptar pentru năravuri
mari născocit de Sălcuţan este o carte
cu ştaif, elegantă, luminoasă, aerisită;
grafică rafinată, hârtia de esenţă nobilă,
copertă inspirată, împărţirea pe capitole
excelentă, de o mare iscusinţă, discretă
(aici bănuim şi mâna academicianului
Mihai Cimpoi). Ştim că peste tar-
89