RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Mă voi usca şi eu ca via în toiul toamnei viitoare.
Aş vrea să nu observe nimeni că stau cu moartea la taifas.
În ochii mei se uită ţintă bătrânul câine de pripas.
Ţipând cu bucurie trece un stol de păsări călătoare.
Aş vrea să nu observe nimeni că stau cu moartea la taifas.
O păpădie-şi pierde nimbul în vânt şi farmec nu mai are.
Ţipând cu bucurie trece un stol de păsări călătoare.
Sub piatra de hotar îmi pare că-mi aflu ultimul popas.
O păpădie-şi pierde nimbul în vânt şi farmec nu mai are.
Din via noastră de-altădată doar opt butuci au mai rămas!
* * *
Sunt tot mai trecere-n poveste sau poate nu mai sunt defel.
În zori caleaşca boierească a fost de lotri atacată.
Un cal cu coama înspumată se-ntoarce singur la castel.
În apa urmei de copită refuză luna să mai bată.
În zori caleaşca boierească a fost de lotri atacată.
Mireasa-şi simte soarta plânsă în cântecul de menestrel.
În apa urmei de copită refuză luna să mai bată.
Scării lui Iacob îi lipseşte de-a pururi ultimul fuscel.
Mireasa-şi simte soarta plânsă în cântecul de menestrel.
Copiii îmboldiţi de frică se strâng în jurul sobei roată.
Scării lui Iacob îi lipseşte de-a pururi ultimul fuscel.
Vârsta edenică reală tu n-ai trăit-o niciodată.
Copiii îmboldiţi de frică se strâng în jurul sobei roată.
Singurătatea-i reccompensa celui ce-nvinge-ntr-un duel.
Vârsta edenică reală tu n-ai trăit-o niciodată.
Sunt tot mai trecere-n poveste sau poate nu mai sunt de fel!
88 Almanah 2011