RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

RenaŞterea buzoiană
Se stinge pasărea speranţei c-un strop de apă vie-n cioc.
Ne întrebăm mai mult retoric unde-am greşit odinioară.
Fecioara cu cosiţă albă îşi plânge soarta lângă foc.
La capătul câmpiei blonde adastă pietrele de moară!
* * *
Îmi savurez tăcerea din ceaşca de cafea.
Vântu-n obloane bate precum odinioară.
Eram copil în casa ce nu mai e nici ea.
Dă semne amintirea că n-o să mă mai doară.
Vântu-n obloane bate precum odinioară.
Lolita-mi stă alături (Lolita-i o căţea).
Dă amintirea semne că n-o să mă mai doară.
Mi-a fost trasată calea de-o ursitoare rea.
Lolita-mi stă alături (Lolita-i o căţea).
Cât văd cu ochii plânge ogorul de secară.
Mi-a fost trasată calea de-o ursitoare rea.
Deasupra sorţii mele se face tot mai seară.
Cât văd cu ochii plânge ogorul de secară.
Am încheiat cu mine tratat de pace grea.
Deasupra sorţii mele se face tot mai seară.
Îmi savurez tăcerea din ceaşca de cafea!
* * *
Din via noastră de-altădată doar opt butuci au mai rămas.
Paraginii să-i facă-n ciudă un liliac irumpe-n floare.
Crâmpeie de-amintiri răzleţe mi-anină tremurul de glas.
Mă voi usca şi eu ca via în toiul toamnei viitoare.
Paraginii să-i facă-n ciudă un liliac irumpe-n floare.
În ochii mei se uită ţintă bătrânul câine de pripas.
87