RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Tudor CICU
Elendora
Dincolo de cânepişte, mult mai la vale
se iţea o căsuţă spre iaz;
alb văruită, cu două ferestre oarbe
cât un cerdac, şi-un curnic pentru păsări
ca la oarece creşn în necaz.
Părea o căsuţă puse. Alta în vâlcea nu era.
Şi-acolo crescuse cea mai frumoasă fată din sat.
Că de-aş fi avut un ulcior de galbeni
cum auzisem că avea feciorul lui Roş-împărat;
şi-un cal ca al lui, de poveste…
Ehei! Cum m-aş fi săltat eu în şa
Şi uite aşa,
ca un prinţ m-aş fi înfăţişat în vâlcea.
La casa Elendorei. Şi cu ce veste!
Elendora o chema pe frumoasă. Şi mie-mi plăcea
Ascultam cântecul ei vrăjit
cu „a ruginit frunza din vii…” şi încă
despre ceva pe atunci nelămurit.
Urmau rândunelele luând calea depărtărilor.
Nici soarele parcă nu mai cobora de pe cer;
80 Almanah 2011