RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

epigrama „Mioară modernă“: „Fusta ei
de promenadă/Desfăcută-n evantai/
Lasă să se întrevadă/ Un frumos... «picior
de plai»“.
La unii poeţi moderni există chiar
tentaţia de a trata teme sau spaţii tradiţionale,
cum este cazul excepţionalului
poet GHEORGHE MINCĂ, profesor de engleză
şi ziarist cu o bogată experienţă.
Din volumul său „Discordia cu zeii“ am
ales partea a doua a poemului „Ţăranul“:
„– Numele şi prenumele ?/– Ţăran
!/– Anul naşterii?/– Când m-am născut
eu, /Pe aceste meleaguri/Timpul meu este
Soarele/Şi muma mea este Glia!/–
Fraţi sau surori! Patru!/Toate ascultă de
mine şi/ Răspund la nume de taină,/
Sfinte şi rare:/ Primăvara, Vara,
Toamna şi Iarna./– Ocupaţia?/ Îmi
pândesc mâinile/ Din care, noapte şi zi, /
Curg care cu grâne, / Cirezi de vite/ Şi
şuvoaie de miere şi aur!/ – Ce te frământă
de nu poţi odihni ?/ – Am moştenit o
comoară,/ Ascunsă în miezul pământului,
/ Şi, de mii de ani, răstorn brazdă
largă, / De la nord pân-la sud,/ Din răsărit
în apus,/ Şi nu încetez să o scot la
lumină“ (pag. 76).
Am început acest articol cu referiri
la creaţia unui poet-ţăran, am continuat,
gradual, cu exemple venite din zona
intelectualilor autentici şi, iată, tocmai
am ajuns la esenţă, la un reprezentant
al elitei culturale şi ştiinţifice. Este
vorba despre poetul DORIN BOCU, născut
la 3 august 1955, în comuna
Săruleşti, judeţul Buzău, autor a 6 cărţi
de versuri. Dorin Bocu este doctor în
matematici (!), profesor universitar şi
RenaŞterea buzoiană
şef al catedrei de Informatică aplicată a
Universităţii „Transilvania“ din Braşov.
Toţi autorii prezentaţi mai sus, inclusiv
Dorin Bocu, au o caracteristică: stilul
lor este bine conturat, apropiat de coordonatele
inconfundabilului. La Dorin
Bocu, ruralist convins, tradiţia populară
e literă de lege, are cultul acesteia în
minte şi în sânge. În acest sens, poezia
sa are un „blindaj“ modern şi un conţinut
eminamente tradiţional, cu irizări
blagiene. Cităm din cea mai recentă
carte a sa, „Portalul timizilor“ (2009)
poemul sugestiv intitulat „Chirlopani şi
martingale“: „Chirlopani şi martingale,
/se înverşunară zeii/ să-mi trimită,
/când eroarea/ şi-a ieşit din ale sale.
/Chirlopanii/pentru insul/care umblă
pe coclauri/după fluturi şi sânziene.
/Martingale, /pentru mine, /cel ce doarme/ros
de gânduri/despre cum va fi să
fie/ când un fluture va pune/ mustăcioara
lui firavă/ pe obrazul unei zâne/ care
zburdă prin poiene. / Martingale, dor de
nuferi, /care stau ascunşi prin leme.
/Martingale, fum de aur/ ambalat de cel
ce vede/ în dezordinea curentă/ zămislirea
unei teme. /Chirlopani şi martingale,/
vraja clipei/ stând, semeaţă, / la taifas
cu infinitul, / somnifer echiprobabil/
al speranţelor ce urcă, / în necunoscut,
agale.“
Exemple de influenţă a tradiţiei populare
asupra literaturii buzoiene culte
ar mai fi destule, unele, probabil, mai
convingătoare decât cele expuse în
acest articol. Din motive de spaţiu tipografic,
ne oprim aici cu speranţa şi promisiunea
că vom continua acest demers.
■
79