RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

toi/ Lucru pentru care/ Nu are-mpăcare/
Spunând că nu-i bine/ Că lui nu-i
convine/ Numai c-o caprină/ Ce nu dă
smântână/ Gram la săptămână/ Iar cel
Budiştean/ Când a auzit/ Că e osândit/
Stat şi-a cugetat/ Şi a acceptat/ Un atac
făţiş/ Nu laş pe furiş/ Înarmat cu şiş/
Sau cu iatagan/ De stil otoman/ Voi o
luptă dreaptă/ Că-i mai înţeleaptă/ No
dragule Ioane/ Iubite nepot/ Cu blană la
bot/ Vin acum la tine/ Cu o rugăminte/
Şi ca stăruinţă/ Stai un pic şi-ascultămi/
Ultima dorinţă/ Dacă soarta fi-va/
Ca să mă omori/ Eu cel condamnat/
Tare te-am rugat/ Să fiu îngropat/ Cât
mai rezervat/ La mine-n ogradă/ Ca-n
vechea baladă/ Sub bolta de viţă/ Să fiu
cu cintiţă/ Vânt când o bătea/ Frunze o
legăna/Câinii vor lătra/ Şi mă vor veghea/
Conte Babina/ Sau groapă să-mi
faci/ În staul la vaci/ Că-mi sunt tare
dragi/ Să le aud suflând/ Frumos rumegând/
Şi apa sorbind/ Asta-i tot ce-ţi
cer/ Nepoate mişel/ Că de-o fi să pier/
Să-i rămân fidel/ La-ntregul şeptel/ Şi
lui Izabel. / Însă măi nepoate/nu cred că
se poate/ Aşa cum ai spus/ Şi cum ţi-ai
propus/ Ca să mă omori/ Seara sau în
zori/ Ori la cântători/ Căci eu cu-n ciomag/
Foarte greu de fag/ De l-oi învârti/
Şi când te-oi păli/ Chiar te-oi lecui/ Iar
la a ta moarte/ Neamurile toate/ Te-om
plânge nepoate/ Cu multă durere/ Şi puţin
regret/ Noi toţi te-om conduce/ Pe ultimul
drum/ Până la bufet/ Unde-o viaţă
întreagă/ Tu ai fost prezent./ Din bufet
ţi-om face/ Mare sanctuar/ Să-ţi răsune-n
tigvă/ Clinchet de pahar/ Şi în
mare grabă/ Noi te-om îngropa/ Să fii
RenaŞterea buzoiană
mai aproape/ Chiar după tejghea/ Ca-i
fost o lichea/ Toată viaţa ta./ Cu scârbă
şi dispreţ (adio)/Al tău unchi
(Budişteanu)“. De la poezia naivă a
acestui rapsod popular să trecem la versurile
unui poet „calificat“, MIRCEA
CHIRIŢĂ, profesor de limba şi literatura
română, născut în comuna Cernăteşti,
satul Fulga, judeţul Buzău. Unul din volumele
sale de versuri se intitulează
„Dialectica rodirii“. Titlul spune deja
multe, are coordonate absolut livreşti.
Cu toată instrucţia sa literară evidentă,
poetul utilizează fără rezerve tonalitatea
folclorului popular, reuşind să oferă câteva
poeme „hibride”, ca să le zicem
aşa, un amestec rafinat de son baladesc
cu note de muzică modernă, cultă:
„Abur de vioară/ iarna peste ţară,//vis
de clopoţel/ picurând din cer,//giuvaer
de seară/fulgii de beteală.//Se desfac în
zare/ hore de fecioare,//se prind, se-ntretaie/şi
iarăşi se-nfoaie,//urcă şi coboară/
nevăzută scară,//coboară şi urcă
/ în giulgiuri se-ncurcă//vântul mi-i
adună/ şi îi împreună//în hore domoale,/
triburi de petale.//În ogradă şi-n
privdor/ Simfonie-n alb major (pag. 22).
De undeva din adâncimile teluricului
autohton vine şi NICOLAE
GÂLMEANU, un poet cu o forţă expresivă
şi vizionară cum numai la Ion
Gheorghe, poet buzoian, clasic în viaţă,
ne-a oferit în opera sa întinsă şi rezistentă.
Nicolae Gâlmeanu este membru
titular al Uniunii Scriitorilor din
România, a debutat editorial în anul
1975, publicând până în prezent 7 volume
de versuri, unul de proză scurtă şi
77