RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

aşteptau adevărate hale de producţie,
înzestrate cu utilaje de ultimă generaţie
pentru ţesut pânza, dotate cu instalaţii
de aer condiţionat, cu duşuri, cu
cantină şi cu săli de mese, cu dormitoare,
cu spaţii verzi şi cu terenuri de sport. Nu
lipsea nici grija faţă de sănătate. Un spital,
prevăzut cu toate secţiile şi laboratoarele,
stătea pregătit cu cele mai noi
achiziţii ale tehnicii medicale. Ba exista
chiar şi o maternitate unde să vină pe
lume urmaşii lucrătorilor.
Când pătrunse într-una din hale, îi găsi
pe toţi păianjenii la locul lor, muncind.
Unul, mai răsărit – de bună seamă, şeful
–, inventaria şi nota valurile de pânză,
apreciindu-i acesteia calitatea şi dânduşi
acordul ca ea să fie transferată în depozit.
Vizită şi celelalte hale, găsind aceeaşi
atmosferă sobră, de lucru.
Părăsi mulţumit complexul. La ieşire
RenaŞterea buzoiană
însă avu surpriza să dea nas în nas cu
Văduva Neagră.
Şedea tolănită pe o bancă de la marginea
aleii centrale, cu picioarele atârnând
leneş. Unul dintre ele îi ajungea până la
jumătatea aleii.
Gogu dădu să treacă pe partea cealaltă,
dar piciorul se mişcă, iar din vârful
degetelor ţâşniră nişte gheare care se
lungiră, încercând să-l înşface. El caută
disperat în jur barosul pe care mai adineauri
îl lăsase din mână, dar nu-l mai
găsi. Se feri şi o luă la fugă. Însă cu cât ar
fi vrut să fugă mai tare, cu atât picioarele
îi deveneau mai grele şi i se mişcau mai încet.
Avea impresia că se deplasează pe
un teren mlăştinos sau nisipos. Un picior
îl scotea, celălalt se afunda…
Iar Văduva Neagră îi sulfa în ceafă
cu acelaşi zâmbet maliţios şi totuşi seducător.
67