RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

gică, o fobie, îl cuprinsese şi când el nu
mai avusese curajul nici de a atinge aceste
lighioane, darămite de a le mai prinde
cu degetele. Ajunsese să le spună tuturor
că dacă cineva doreşte să ia vreo scatoalcă,
apoi numai să se facă spre el cu un
păianjen. Şi atunci, din cauza panicii în
care el va intra, îl va şi pocni pe respectivul
doritor, indiferent cât de tare şi indiferent
în ce regiune a corpului.
Ceea ce trebuie menţionat însă este
că această tărăşenie îşi avea obârşia întrun
fapt real.
Într-una din dimineţi – să tot fi fost
prin clasa a patra –, Gogu se trezise cu
pleoapa ochiului drept umflată în aşa hal
încât aproape că nu mai vedea nimic cu
ochiul respectiv.
Năstăsică, bătrânul – fost – felcer al
satului, cel care fusese chemat de urgenţă,
îl examinase cu maximă responsabilitate
şi concluzionase că nu putea fi
vorba de altceva decât de o ciupitură de
păianjen.
Întâmplarea nu trecuse fără urmări.
Copiii din generaţia sa, ba chiar şi unii mai
mari, îl sfătuiseră să ucidă păianjenii, întrucât,
pentru fiecare exemplar omorât,
Maica Domnului îţi iartă un păcat, cinci
sau şapte. În privinţa numărului, părerile
erau împărţite, însă răsplata rămânea. Şi
asta pentru că păianjenul cutezase cândva
să se ia la întrecere cu Sfânta Fecioară
pe tema: Cine face firul mai subţire? Iar
dumnealui avusese câştig de cauză.
Cu această credinţă în suflet, Gogu incepuse
o campanie furibundă de căsăpire
a neisprăvitelor insecte. Le strivea cu
orice apuca, numai cu mâna nu.
Acum însă, când îşi dădu seama de
câtă nevoie avea de păianjeni, o ciudată
părere de rău pusese stăpânire pe el.
Dar când prin dreptul lui trecu Văduva
Neagră, Gogu avu din nou acel sentiment
de repulsie. Auzise si văzuse la televizor
fel de fel de comentarii la adresa
respectivului păianjen, care era în stare
să omoare chiar copii şi bătrâni cu ciupitura
lui.
În furia care îl cuprinse, căută în jur ceva
cu care să lovească. Şi cum la îndemână îi
apăru un baros, îl apucă şi îl ridică.
Văduva Neagră îşi văzu, însă, nestingherită
de drum. Ba chiar îi zâmbi
maliţios şi totuşi seducător, aşa încât mâna
lui Gogu se înmuie şi el lăsă barosul
jos.
Apăru apoi o cohortă de alţi păianjeni,
mai bine dezvoltaţi, mai solizi şi în care întrezăreai
nişte indivizi cu mare putere
de muncă.
Într-un fel de cadre, improvizate pe
nişte care alegorice, aceştia puneau fir
peste fir, ţesând plase cu ochiuri de diverse
mărimi.
Gogu rămase înmărmurit. Întinse de
câteva ori mâna spre ei şi tot de atâtea
ori o şi retrase. Îşi luă, totuşi, inima în
dinţi şi atinse pe unul, mângâindu-l. Apoi
pe altul şi pe altul.
Păianjenii îi răspunseră cu surâsuri joviale,
după care se intoarseră la munca
lor cu şi mai mult sârg.
Dar uimirea lui Gogu atinse culmile paroxismului
când o parte destul de însemnată
dintre ei părăsi platforma pe care
se afla, îndreptându-se spre nişte
lăcaşuri expres amenajate de el, unde o
66 Almanah 2011