RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

lătratul vreunui câine
din Măţara, din
Camboru, ori din
Muscel, menit să-i
amintească stăpânului
că-şi face harnic datoria,
dar mai ales
călătorului nocturn,
extenuat, că se află pe
o potecă sau un drum
care-l va duce, în curând,
spre intrarea vreunuia
dintre aceste sate,
ca apoi să dispară în
spatele unei porţi unde-l întâmpină de
după o uşă de tindă un glas bucuros.
Treptat, măreţia nopţii adânci este înlocuită
cu altă şi neobosită măreţie, a
Luceafărului de ziuă, ivit dintre crengile
celor trei fagi bătrâni ca vremea ce
străjuiesc intrarea dinspre Budui. Se
înalţă înconjurat de o cunună de stele
deasupra Vârfului Ceciliei, aşteptând
tremurat ca primele raze ale soarelui sosit
de pe alt tărâm să-l prindă din drumui
neobosit la Curmătură şi să-l
îmbrăţişeze pentru o zi în Muche la
Cruce.
Aici ajungi cu greu, dar pleci şi mai
greu. Greu e să urce omul un munte, dar
mai greu este să-l coboare! Dai peste un
peisaj pe care-l Dumnezeu a uitat să-l ia
de pe pământ în Grădina Sa, dai peste
nişte localnici, al căror nume având rezonanţe
ciudate, unele venind parcă din
străfundurile istoriei, împărţiţi fiind şi
acum, pe neamuri de când se ştiu: neamul
muscelenilor, neamul măţăranilor,
neamul camborenilor.
Iar dacă vrei să urci mai departe,
spre Gura Teghii, trebuie să străbaţi mai
RenaŞterea buzoiană
întâi Pădurea şi mai misterioasă a
Samarului, treci de Crucea Ciumaţilor
de la Podul lui Făiniş, te strecori pe
creasta dintre Aluniş şi Gornet şi, dintro
dată, dai de Platoul Martirilor. De acolo,
unde e obligatoriu să poposeşti, cade
în stânga Alunişul, deasupra căruia se
zăreşte bisericuţa cu altarul săpat în
stânca uriaşă în care se zăresc de departe
chiliile ca nişte cuiburi uriaşe de păsări
de munte, locuite cândva de călugări.
Dacă ţi-arunci ochii dinspre Martire
spre răsărit, un alt peisaj fascinant şi
încărcat de istorie se iveşte în faţa ochilor.
Ascunse sub codri, printre stânci şi
printre copaci, se află cele mai multe
dintre Vestigiile Rupestre din Munţii
Buzăului despre care s-au tocit mii de
creioane ca să se scrie şi s-a zăbovit asupra
paginilor tot atâtea ore ca să le fie
dezlegate tainele...
Oricând, oricine şi din orice direcţie
ar fi urcat, după îndelungi ore de efort,
pe un drum obositor, nu întotdeauna pe
o vreme prielnică, odată ajuns, simte că
respiraţia i se opreşte, nu datorită urcuşului,
ci a priveliştii fascinante ce i se
55