RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

tâi prin Camboru, unde îţi tragi sufletul,
la o cişmea, ca să admiri un peisaj tulburptor,
apoi drumul te duce singur
spre Moara lui Voinea, de sub Vârful
Vătraiului şi, dintr-o dată, se deschide
perspectiva Muscelului-Cărămăneşti,
tăiat de la Răsărit spre Apus de Drumul
ăl Mare, cum îi spun cu mândrie sătenii,
care face legătura între depresiunea
Boziorului şi cea a Pătârlagelor. Există
posibilitatea de a pătrunde în acest sat
uitat de lume dar nu şi de Dumnezeu,
chiar dinspre Nord. După ce drumul o
coteşte la stânga dinspre Între-Sibicii
spre Aluniş, o ia spre dreapta prin
Comarnici, o coteşte brusc spre Est şi se
afundă în Pădurea Samarului ca, dintr-o
dată, să ajungi la Podul Samarului, chiar
deasupra satului. Din orice direcţie ai urca,
efortul îţi este răsplătit, căci satul îţi
apare într-o solemnă şi liniştită măreţie,
ascuns între Vârful Vătraiului, Vârful
Ceciliei, Vârful Hoţilor (Goţilor),
Vârful Boşoveiului şi Vârful Goşii. Ceva
îţi spune că aceste vârfuri ascund nu numai
satul cu liniştea lui maiestuoasă, dar
şi un fragment de istorie milenară, ceva
misterios se întâmplă acolo şi în tine, îţi
răsar în minte întrebări tulburătoare.
Deasupra satului, o biserică, monument
istoric, purtând însemnele masonice,
având pictura (excelent păstrată) direct
pe scândura de tei, special prelucrată, ce
căptuşeşte interiorul, ridicat pe la 1880
pe locul altei biserici, şi ea, la rându-i, pe
locul alteia,(şi tot aşa), cum o arată documentele,
veghează acest peisaj tulburător.
Clopotele ei, Cel Mare şi Cel
Mic, cum le zic localnicii, în zilele de duminică,
de slujbă, la sărbătoare sau la înmormântare,
fac să vibreze, într-un anu-
me fel, unic chiar, împrejurimile, iar
ecourile să fie amplificate rând pe rând
de vârfurile din jur, ca apoi să trimită
chemările spre înaltul cerului. Cerul senin,
ca un pahar de cristal uriaş, întors
peste vârfuri, are deasupra locurilor cea
mai pură culoare din lume: un albastru
venit dinspre puritatea îngerilor, îngemănat
pe margini cu un verde mereu
proaspăt al pădurilor şi crestat de vârfurile
munţilor din jur. Pământul, cu energiile
lui subtile din străfunduri face ca
această culoare unică în lume a cerului
să pară că iese din adâncuri, iar clinchetele
izvoarelor pornite de sub fiecare
munte să aibă gust de agheasmă.
Soarele, uimit şi el parcă de magia acelor
locuri, se grăbeşte, de pe timpul pelasgilor
şi chiar mai de demult, să apară de
după Vârful Ceciliei, ca apoi, după o zi
de neobosită şi fascinantă admiraţie din
înaltul cerului, se îndură să coboare obosit
spre molizii şi mestecenii ce îmbracă
Vârful Vătraiului. Lasă loc cu regret
Lunii ascunse între stejarii uriaşi din
Vârful Boşoveiului, devenind şi mai misterioasă,
urcând uimită pe bolta rotundă
şi sporind, în miez de noapte, liniştea
magică, întreruptă rar de freamătul
Pădurii Samarului. Vraja măreţiei astrale
nu s-a terminat încă. Luceafărul de
seară, ţintuit deasupra Vârfului Goşii,
înconjurat de puzderia de stele răspândite
pe albastrul şi mai straniu al cerului,
veghează liniştea asurzitoare a locurilor,
întreruptă din când în când de chemarea
vreunei păsări de noapte care şi-a pierdut
perechea, de brostacii care-şi caută
cu ochii bulbucaţi suratele la îmbrăţişări
ascunse în stufărişul lacurilor, de ţârâitul
vreunui greier cerând ploaia, sau de
54 Almanah 2011