RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

şcoli la Buzău şi veneau acasă doar în
vacanţă, se duceau la „bal” la cămin,
că la horă nu mai venea nimeni. Ca un
făcut murise şi nea Ene, vioristul satului,
şi taraful pe care-l conducea şi care
le cânta la horă se destrămase.
Gheorghe, aşezat pe marginea
toamnei, urmărea al doilea film din
viaţa lui. Şi îi plăcea.
Vasile a aşezat-o pe Ioana lui în picioare,
cu spatele sprijinit de căpiţă.
Poate că Ioana ţipa de plăcere, dar pe
ecran se vedeau doar mişcările zvâcninde
ale buzelor şi ale celor două trupuri.
Gheorghe avea un mare necaz. Nu
ştia de unde îi vin câteodată în minte
cuvinte nemaiauzite ca „exhaustiv”,
„asimptotic” sau „noneuclidian.” Îi
mulţumise Domnului pentru ele, dar
nu ştia ce înseamnă şi nici unde să le
folosească Mai scăpa aşa, câte unul,
la cârciumă, şi oamenii se uitau la el ca
la altă arătare şi puneau totul pe baza
beţiei. Deşi Gheorghe nu se-mbătase
niciodată. Odată unul Nae încercase
să termine şi-i dăduse să bea un fel de
carcalete, făcut din ţuică, rom, vin şi
bere. Ca să fie sigur mai adăugase şi
ceva secărică. După ce-l bău lui
Gheorghe i se păru că mintea lui este
mai limpede ca niciodată. Nae inventase
pentru a doua oară cocktail-ul. În
subconştientul lui se petreceau lucruri
ciudate. Parcă cineva îi ocupase
acea bucată zdravănă de creier şi
făcuse acolo, nu-i aşa? un „forum”.
Care se folosea de acest server de
ocazie, din care mai scăpau din când
RenaŞterea buzoiană
în când în mintea lui Gheorghe alte cuvinte
neînţelese, ca „entropie”,
„câmp unificat”, „mişcare browniană”.
Sunteţi de acord cu mine că
bietul om nu avea de unde să ştie asemenea
cuvinte. Poate că într-o viaţă
ulterioară (© eu pentru „viaţă ulterioară“!)
Gheorghe va fi (sau o fi fost)
cine ştie ce savant sau cugetător. În
nici un caz un hacker care să spargă
codurile IT ale armatelor lumii sau
măcar ale bazelor de date din bordelurile
viitorului.
Gheorghe stătea pe marginea
toamnei şi se gândea că ar putea
transforma fânul din căpiţă într-o
grămadă imensă de dracilă. Dacă nu
ştiţi ce este dracila, gândiţi-vă la un arbust
mic şi ţepos, mai mult ace decât
frunze. Linné, când se apucase să boteze
în latineşte toate plantele lumii, îi
spusese dracilei Xantipa vulgaris.
Avea, evident, necazuri familiale dure,
ca şi Socrate, care se ţinea mai
mult de bancheturi. (v. Platon,
Banchetul).
Gheorghe privea satisfăcut al doilea
film din viaţa lui. Şi dorea ca acesta
să nu se mai termine. Ţinea de fapt
cu Vasile şi îi dorea în gând să reziste
cât mai mult, fiindcă el îşi ştia prea bine
nevasta.
Cu riscul de a mă acuza că voi termina
prea brusc (acest reportaj insolit)
trebuie să acceptaţi ceea ce vă
spun acum. De Gheorghe s-a apropiat
un alt vecin, care l-a întrebat ce face.
„Mai nimic, mă Ioane, mă uit la un
film. Vino să-l vezi şi tu!“ ■
49