RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Da, Gheorghe chiar că stătea uimit
pe marginea toamnei şi
privea niciunde. De unde să
ştie Gheorghe de Platon, „despre uimire“?
„Zărea Ceahlăul la apus,/Un
uriaş cu fruntea-n soare“. Zărea pe
dracu’! De unde Ceahlău, că Gheorghe
îşi avea gospodăria într-un sat de
deal, aproape de „Vulcanii noroioşi“
de la Pîcle. (La noi nici vulcanii,… dar
nu vreau să polemizez.)
Stătea exact pe răzorul cu grădina
lui Vasile, poate pentru că aici era cu
adevărat marginea toamnei. Şi se uita
cu o poftă nesfârşită spre cerul senin,
care i se părea că este numai al lui.
Terminase de cosit şi se odihnea cu
spatele spre toamnă.
Deasupra grădinii lui Vasile, vecinul
lui, era, de neînţeles, toamnă. Norii se
îmberbeceau furioşi în înalturi, nori
negri, bolovănoşi, autentici. (Gheorghe
scutură de mai multe ori din cap
ca să scape de acest ultim cuvânt, care
nu ştia ce-i caută-n minte.) În spatele
lui începuse să plouă şi vântul rece,
care ar fi trebuit să-i înfioare spa-
RenaŞterea buzoiană
AUREL GANEA
Gheorghe
stãtea uimit pe
marginea toamnei
tele, se oprea blând şi spăşit la gardul
dintre cele două gospodării, parcă cerându-şi
iertare.
Vreţi să mă credeţi sau nu, în grădina
lui Gheorghe era vară. Da, autentică.
La Vasile se copseseră demult
prunele şi strugurii, îşi culesese cu
mult timp în urmă merele şi lubenii.
Vasile îl întrebase de multe ori dacă
poate să vină la el să bea amândoi o
sticlă de-aia mare de vin roşu. „Vino,
mă, poţi să sari pârleazul doar cu buletinul!”
„Vinul roşu reglează funcţiile cardiace,
«french paradox», este recomandat
încă din antichitate pentru
bolile de inimă” auzea mereu
Gheorghe un glas şoptit în străfundurile
cenuşii ale creierului. Vasile îi
dăduse mai multe còpii xerox de pe
buletin, să fie acolo, dacă şi-l uita
acasă! Şi, înainte de a sări, întreba întotdeauna.
„Este şi Ioana?”
În grădina lui Gheorghe strugurii
erau încă necopţi şi fructele acre. Dar
Gheorghe stătea, rondelic vorbind,
pe marginea toamnei şi se-ntreba de
47