RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

din Buzău. El cere prin mai multe petiţii, în numele clăcaşilor, să se facă dreptate,
încă din 1946, când, într-o jalbă către „Departamentul trebilor din năuntru”
arată că arendaşii săvârşeau împotriva ţăranilor clăcaşi mari nedreptăţi
ca: îi obligau la zile în plus cu plugul, dijma porumbului o luau în postul
Paştelui, clăcaşii cu locuri nedepline plăteau ca şi cei cu locuri depline, le luau
ierbărit şi de vitele vărate la munte şi de cele vărate în alte moşii, la câmp, de
fiecare nume le luau câte 2-3 găini, le-au răpit avantajele pe care le dădea schitul,
ca lemne de foc, izlaz etc. (7) Această activitate a lui Costache Moglan l-a
făcut cunoscut în toate satele judeţului Buzău şi de aceea l-au ales ca reprezentant
al lor în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti, fiind unul din cei 17 ţărani
care au reprezentat intersele ţărănimii clăcaşe. El, deşi învăţător, s-a considerat
totdeauna ţăran şi a suferit alături de aceştia nedreptăţile şi de aceea le-a
înţeles dorinţele şi le-a promovat.
Ideea unirii era asociată de ţărani cu rezolvarea dorinţelor lor de a avea
pământul propriu şi Costache Moglan se face purtătorul lor de cuvânt. Încă din
data de 2 iulie 1857, Costache Moglan, nerăbdător să vadă unirea realizată şi
rezolvarea problemei ţărăneşti, scrie chiar o scrisoare „Domnilor protectori şi
românilor de bine doritori” prin care le cere să grăbească punerea în aplicare a
hotărârilor luate la Paris în 1856.(8) Reprezentanţii satelor buzoiene l-au ales
la data de 16 septembrie 1857 în unanimitate de voturi ca reprezentant al clasei
plugăreşti din acest judeţ. Cu prilejul convocării Adunării ad-hoc a Ţării
Româneşti, învăţătorul Costache Moglan din satul Grabicina de Sus, cel ales de
„locuitorii unui întreg judeţ”, pentru a arăta „dorinţele ţării şi la vreme păsurile
noastre plugăreşti”, şi episcopul Filotei, „om prudent şi înţelept,” au susţinut cu
ardoare înfăptuirea visului naţional. Reprezentantul clăcaşilor din judeţul
Buzău, întrebat fiind de către fostul domnitor Barbu Ştirbei dacă ştie pentru
ce a venit la Bucureşti la dezbaterile Adunării Ad-hoc, i-a răspuns: „Tot pentru
cea ce ai venit şi Măria Ta”, adică pentru realizarea unirii. Într-o jalbă pe care o
înaintează caimacamului, Costache Moglan îşi prezintă atitudinea sa în
Adunare astfel: „Lăcuitorii unui întreg judeţ m-au ales ca să arăt dorinţele ţării şi
la vreme păsurile clasei noastre plugăreşti. Partea întâia a însărcinării mele mi-am
îndeplinit-o cu sfinţenie pe cât a stat în putinţa adunării întregi şi în priceperea
mea în parte, ca om cu puţine cunoştinţe politice. Partea a doua s-a hotărât în unanimitate
a se lucra atuncea când vom fi siguri că avem pe cea dintâi”(9).
Costache Moglan, ca şi ceilalţi reprezentanţi ai ţăranilor, a avut o atitudine
moderată şi optimistă în legătură cu rezolvarea problemei ţărăneşti pe
care o vedea realizată doar după ce Unirea va fi o realitate. Activitatea sa de
învăţător, de apărător al drepturilor clăcaşilor şi de luptător pentru unire a făcut
ca acest om să intre în legendă şi amintirea lui să fie încă vie în memoria
RenaŞterea buzoiană
45