RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

ătrânel ce stătea într-un picior şi-şi
ţinea cu greutate echilibrul în mână
cu cele câteva cartoane legate cu
sfori.
– Golanule, vagabondule,
nenorocitule, bişniţarule! Şi câte şi
mai câte invective au zburat spre capul
bietului om acoperit cu o bască
decolorată de ani şi intemperii. Unii
credeau că a fost cu ouă în piaţă, alţii
credeau că adună hârtii, cartoane şi
cârpe dintr-un obicei tâmp, iar alţii
credeau că-i un vagabond pur şi simplu.
Dar la un moment dat un tânăr
ce nu a mai putut răbda mascarada a
ţipat cât a putut de tare ca să poată fi
auzit de toţi.
– Lăsaţi-l în pace pe domnul
profesor, campion mondial şi om
foarte onorabil!
Speriată de aceste vorbe,
mulţimea a amuţit contrazisă în presupunerile
anterioare.
– Să trăiţi domnule profesor!
– Mulţumesc tinere!
– De unde veniţi, domnule profesor?
– Am fost invitat la Oneşti şi am
prezentat performanţele mele
elevilor din acest oraş.
Atunci tânărul îl provocă pe
omuleţul în jurul căruia acum se făcuse
linişte, iar acesta începu cu începutul.
– Eram student la Paris când s-
a anunţat un concurs de mers pe jos
în jurul lumii şi atunci împreună cu
alţi trei colegi, tot români, am
hotărât să ne încercăm norocul.
Era Dumitru Dan, globe-trotterul
român, campionul mondial ce
se afla acum în acea aglomeraţie, într-o
mulţime neimportantă, egoistă
şi avidă de un spaţiu cât mai confortabil,
plină de existenţa neghioabă
a anonimatului, care îşi dădea cu
presupusul în sus şi în jos, iar ei
bineînţeles se situau pe un loc privilegiat
în eul lor anonim şi cu existenţa
comună. Şi iată că dintr-o dată
un astru se reaprinde şi lumina ce o
radiază face linişte şi stârneşte admiraţie
şi ascultare. Şi ca şi cum nu s-ar
fi întâmplat nimic, natural şi fără
prejudecată a povestit tot drumul pe
unde a călătorit ce greutăţi a întâmpinat,
cum a fost părăsit de cei
trei prieteni care au fost răpuşi de
greutatea traseului, cum a fost întâmpinat
de oameni pe cele cinci
continente, de prinţi, prinţese, regi şi
regine, ce s-au întrecut să-l invite la
recepţii şi să-l răsplătească cu
diplome şi medalii. Lejeritatea cu
care povestea şi naturaleţea pe care o
degaja păreau ca un nimb ce impunea
respect pentru ceea ce era
lumea imensă pe care o văzuse, pe
care o admirase şi care îl adoptase
fără prejudecăţi, fără resentimente.
Câte sute de perechi de opinci a
38 Almanah 2011