RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

NICOLAE CABEL: „Lăstun, sub strigătul frunzei“,
Editura MAD Linotipe, Buzău – 2010
Iată, în sfârşit, un volum de o eleganţă
vibrantă şi voluptuoasă, consonând,
asumat, şi sub aspect grafic,
cu textele poetice interioare, încât
te întrebi de ce acest autor,
Nicolae Cabel, a tăcut atât de mult între
cărţile sale? Iată-le: „Somnul pe
râu“ (nuvele, Ed. Cartea Românească,
1978), „O cometă în cuşcă“ (poeme,
Ed. CLUSIUM, 1996), „Victor Iliu“
(monografie, Ed. Meridiane, 1997).
Dar, brusc, Memorialul său de la
finalul acestui „Lăstun, sub strigătul
frunzei“ ne scoate din mirare, fiindcă
acolo aflăm impresionantele tabele
de titluri ale operei sale regizorale,
scenaristice, documentare, televizuale,
profesionale, poetice, chiar şi editoriale
(& comp.), strălucite prezenţe
în jurii (deseori preşedinte) şi în
Uniunea Cineaştilor, laureat a zeci şi
zeci de Premii, medalii, diplome şi distincţii,
semnificative călătorii peste
hotare, Cetăţean de Onoare al
Oraşului Buzău etc., etc. Astfel că, voi
I Non idem est si duo dicunt idem
Autoportret cu lăstun
Gheorghe ISTRATE
RenaŞterea buzoiană
transcrie exact, pe răspunderea autorului,
invidiabila inscripţie din pagina
162 a volumului său:„Toate acestea
reprezintă o cifră de ordinul miilor de
apariţii/prezenţe”. O asemenea statistică
auto-supravegheată, recunosc,
n-am mai întâlnit-o nicăieri.
Mă simt chiar vinovat că numele
meu lipseşte total din listele referenţilor
critici, exhaustiv catalogaţi, dar
oralitatea crescândă a multiplelor
nostre întâlniri amicale printre ani –
întru apreciere şi preţuire – face, sper,
mai mult decât o cronică extinsă.
Poate că şi spiritul nostru adiacent la
aceleaşi pasiuni culturale, literar-cinematografice
ne-a absorbit unei prietenii
tăcute şi decente, dar niciodată
întrerupte –, ceea ce m-a retras în loja
unor exclamaţii pentru mai târziu.
Am sentimentul clar că m-am sfiit,
printre decenii, şi de receptarea orfică
a acestui talent polifonic. Plus, apariţia
lui mereu impecabilă, de o clasicitate
stilată, care intimida stânjenelul
de ţăran bărăgănean răsărit din mijlocul
unui Limpeziş anonim. E limpede,
Nicolae Cabel este, în absolutul său,
un citadin, fără reflexiuni rurale.
33