RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Nimeni n-a îndrăznit să-i „scoată”
din literatura lumii pe Maiakovski,
Pablo Neruda (căruia i s-a conferit
Premiului Nobel), Louis Aragon,
Federico García Lorca, Panait Istrati
etc., etc, etc...
Neantizarea valorilor literare româneşti
merge însă mult mai departe,
„guma tăcerii” ştergând cu asiduitate
din „ceasloavele” bunului lor plac, nume
precum: Marin Sorescu, Ion Bãieşu,
Petre Stoica, Geo Bogza, Radu Tudoran
(un mare scriitor nedescoperit nici în
viaţă, nici în moarte), Cezar Baltag şi
atâţia alţii.
Să ierte cititorul această – poate –
prea lungă introducere, la rândurile ce
evocă (ne)sărbătorirea marelui sacerdot
al poeziei româneşti Ion Gheorge,
la împlinirea vârstei de 75 de ani. De
fapt... nimic nou sub soare! Iată ce
scria Claudiu Komartin în revista
Transilvania, în urmă cu 5 ani: „La 70 de
ani, marele poet Ion Gheorghe nu numai
că nu a fost sărbătorit aşa cum pe
drept cuvânt ar fi meritat un scriitor
atât de viguros şi de original, dar opera
sa poetică (comparabilă, ca întindere şi
„greutate”, doar cu a câtorva poeţi români
de după Arghezi şiBlaga) este în
mod constant denigratã sub ridicole
pretexte ideologice şi politice. Prejudecata
şi lipsa de sinceritate a celor ce
fac jocurile istoriei literare în stricta
contemporaneitate, prin manevre de
culise abil orchestrate, dar şi graţie
consecvenţei sale faţã de principiile deo
viaţă, fac din poezia pe care Ion
RenaŞterea buzoiană
Gheorghe continuă să o scrie (parcă expulzată,
şi acum, la 49 de ani de la prima
sa carte, dintr-un vulcan noroios în
plină erupţie), o raritate de mare preţ
pentru cititorii, câţi or fi ei, de poezie
româneascã, la începutul acestui nou
mileniu.
Că Ion Gheorghe şi-a păstrat crezul
politic şi încrederea neţărmurită în limbaj,
că tabletele dacice pe care susţine
că le-a descifrat nu sunt acceptate „ştiinţific”
(dar nici măcar de o cercetare
care să confirme sau să infirme pentru
totdeauna adevărul spuselor poetului
nu pot fi în stare arheologii şi istoricii
Academiei?) nu mai are importanţă
când avem de-a face cu astfel de poeme
splendide, adânc înrădăcinate în
tradiţia şi în mitologia românească, astăzi
refuzate cu suficienţă de postmodernii
cosmopoliţi ca nişte semne ruşinoase,
aparţinând unei lumi dispărute.
În definitiv, poate că lumea din care coboară
Ion Gheorghe nu a fost de tot îngropată
– este un gând, acesta, pe care
ar fi bine să nu-l alungăm în clipele
de adâncă reflecţie şi cumpănă”.
Anul acesta, evenimentul din 16
august – ziua în care poetul a împlinit
75 de ani, s-a desfăşurat în aula... (o,
nu, nu a Academiei!) Bibliotecii
Judeţene „Vasile Voiculescu” din
Buzău. Din respect pentru ierarhii, vom
începe enumerarea invitaţilor cu cei
care nu au fost prezenţi: reprezentantul
Preşedinţiei (instituţie decorativă nu
doar în sensul în care acordă – uneori –
decoraţii), reprezentantul Academiei
223