RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

care mergea şi el la cenaclu, Marcel
Câmpeanu, m-a lecuit de poezie pentru
o bună vreme.
– Ia să vedem ce aţi mai citit, a întrebat
dirigintele, profesorul Petre
Cucu. Marcel Câmpeanu, ce roman ai
citit?, doar tu mergi la cenclu.
– Am citit 3 romane de Ion
Creangă: Acul şi barosul, Inul şi
cămeşa, şi Cinci pâini.
Dirigintele a zâmbit ironic, colegii
au râs cu poftă.
– Te rog să ne citeşti o poezie de-a
ta.
– Nu scriu poezii.
– Citeşte-ne un „roman”, a bodogonit
ironic dirigintele. Clasa era în delir.
– Nu scriu nici romane.
– Atunci, de ce dracu te mai duci la
cenaclu?
– Eu vreau să ajung critic literar.
Câmpeanu rârâia ca un francez cu
pronunţie perfectă. Clasa râdea cu
poftă. Am fost cel mai fericit că pe mine
RenaŞterea buzoiană
nu m-a întrebat nimic despre ce fac eu
la cenaclu, dar deja luasem hotărârea, să
nu mai merg în viţa mea la un cenaclu literar.
Parţial am respectat această
hotărâre copilărească. M-am ţinut departe
de cenacluri, de pătrunderea unora
cu bocancii în intimitatea scrisului
meu. Mi-am luat curajul de a publica
destul de târziu,când poate spune oricine:
„Scrie şi ăsta, ca toţi moşii care nu
mai au ce face şi povestesc fel de fel de
prostii”. E oare chiar cazul meu?
Ion Gheorghe a plecat în anul
următor la Şcoala de literatură la
Bucureşti şi peste ani, când ştiam bine
ce e poezia şi când se serveşte ea la o
masă festivă, am citit cărţile lui Ion
Gheoghe cu mult interes şi cu bucurie.
M-au impresionat în mod deosebit Vine
Iarba, dar şi Elegiile politice. Sunt în
raftul cu cele mai bune cărţi pe care le
iubesc şi le recitesc. Găsesc în aceste
cărţi acel „umăr literar” de care mă sprijin
în rătăcirile mele printre cuvinte.
16.08.2010, Buzău
221