RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

aparţine. O operă este durabilă dacă devine
nemuritoare. Ca şi piatra cea mută,
într-o zi, piatra ta va rosti cuvântul magic.
Iată istoria necunoscută a unui popor
din care am făcut parte şi eu.
Cu bucurie şi cu o piatră luată de pe
inima mea prin această scurtă mărturisire,
Aurel Anghel
* * *
Povestea reîntoarcerii la Ion
Gheorghe este de dată recentă.
Alexandru Oproescu m-a rugat
să mergem la Izvorul Dulce
(Sărăţeanca) să mă prezinte lui Ion
Gheorghe, să-l cunosc şi eu. Am zâmbit
adânc. Pe Ion Gheorghe îl ştiam din primul
an de şcoală pedagogică. Întâmplarea
a făcut să respirăm un an întreg aerul
din acelaşi dormitor. Îmi citea poezii.
Nu avea prea mulţi elevi care să asculte
poeziile lui. Îmi mai citea poezii
încă un coleg de-al lui, Vasile Bâra, din
Focşăneii comunei Vadu Paşii.
Încă din prima toamnă, Vasile Bâra
m-a invitat la el acasă, la mama lui,
văduvă de război. Am plecat pe jos, pe
linia ferată, am trecut podul peste
Buzău îngrozit de apropierea vreunui
tren şi de înălţimea prea mare la care
ajunsesem deasupra unei ape curgătoare.
Am stat o noapte la el, într-o casă care
semăna cu a noastră de la Cocora.
Am băut must, m-am transferat pentru
câteva ore la noi, acolo departe, la o
noapte de mers cu căruţa. Mi-a citit poezii,
avea un caiet cu versurile scrise ordonat,
nu ştiu ce m-a apucat şi i-am
spus că şi eu scriu. M-a luat la cenaclul
literar al domnului Ceauşu.
Dincolo de Banca Naţională era o
clădire cu o faţadă rotundă, clădirea sindicatului,
nu-mi mai amintesc care…
La prima şedinţă a citit Ion Gheorghe,
cel care dormea la două paturi de mine.A
citit câteva poezii, s-a oprit, domnul
Ceauşu, un om de o rară fineţe şi intelectualitate
a cerut celor prezenţi să
spună ce părere au. Pe vremea aceea nu
aveam habar de poezie. Ştiam multe poezii
pe de rost învăţate de la mama, de la
bunica, ştiam cântece, dar nu cred că
ţinusem în mână vreo carte de poezie.
Au vorbit câţiva cenaclişti, unii vorbeau,
alţii zbierau, era un fel de ceartă,
o adevărată nebunie din care n-am
înţeles nimic. Ion Gheorghe s-a ridicat
în picioare, a zbierat şi el la cei prezenţi,
a intervenit cu blândeţe domnul
Ceauşu, a rostit câteva cuvinte din care
am reţinut cu claritate: Ion Gheorghe
va fi un mare poet. Şi cu bucurie repet
cuvintele acestea afirmând că şeful cenaclului
nu s-a înşelat.
Am mai fost de câteva ori la acest
cenaclu, am citit din Sahia, n-am înţeles
de ce se dăduse cenaclului acest nume.
Mi s-a făcut tare dor de acasă, am început
să primesc de la domnul director
Ţane cărţi, am citit, iar am citit, şi la cenaclu
nu m-am mai dus. Scriam câte ceva
şi rupeam imediat ceea ce scrisesem
de groaza de a nu cădea scrisul meu în
mâna vreunui coleg, ca nu cumva să
râdă cineva de mine.
O întâmplare cu un coleg de clasă
220 Almanah 2011