RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Umorul la domiciliu i-am solicitat
câte un interviu şi a acceptat cu bucurie.
Primul dintre ele l-am publicat
într-un supliment al Vieţii Buzăului,
iar pe cel de al doilea l-am difuzat la
postul central de Radio. Păcat că nam
pastrat nici publicaţia cu pricina
şi nici banda magnetică...
Înzestrat cu umor pînă la
Dumnezeu, Ion Băieşu avea rara capacitate
de a descoperi aspectele
comice ale vieţii pretutindeni, până
şi în propria-i biografie. Scenele în
care povesteşte cum a decurs examenul
lui de admitere la Şcoala de
Literatură, parcă desprinsă dintr-o
pagină de Caragiale, este antologică.
Proba scrisă având ca temă „Prima
dvs. întâlnire cu ostaşul sovietic” îi
prilejuieşte comiterea unui fals literar
în termenii şi canoanele epocii:
„Cum satul meu era inaccesibil
oricăror vehicule, atât trupele germane,
cât şi cele sovietice îl ocoliseră
cu prudenţă. Asta nu m-a împiedicat
să compun pe loc un poem de
douăzeci şi cinci de strofe cu rimă
îmbrăţişată, în care povesteam cum
m-au purtat în cârcă circa doi kilometri
ostaşul Vania, cum m-am jucat
cu puşca lui mitralieră, cum am
călărit o catiuşă şi cum m-a pupat el
în creştetul capului, în timp ce
părinţii plângeau de duioşie”. Cât
priveşte proba orală, în faţa unei
comisii formată din Mihai Beniuc,
Eugen Jebeleanu, Veronica
Porumbacu şi Mihu Dragomir, viitorul
scriitor este examinat cam aşa:
„Ce poeţi îţi plac cel mai mult?“ m-a
întrebat „toboşarul vremurilor noi”.
„Toţi”, am răspuns eu plin de entuziasm,
„Dar Mihu Dragomir îţi place?“
m-a întrebat chiar Mihu Dragomir,
pe care nu-l recunoscusem, din păcate.
„Încă nu l-am citit, dar, după cel
voi citi o să-mi placă precis”.
Cinstind memoria lui Ion
Băieşu, buzoienii lui au iniţiat,
în 1995, un festival de
teatru scurt, care poartă numele scriitorului,
cu o participare naţională şi
cu desfăşurare anuală. Aud, însă, că,
din păcate, această manifestare a sucombat
din lipsă de sprijin material.
Şi e păcat că s-a întâmplat aşa.
Degringolada socială, brambureala,
convulsiile politice, în fine toate
„tarele” existente azi în România i-ar
fi oferit lui Ion Băieşu un inepuizabil
izvor de inspiraţie. Cum însă
moartea şi piesele de teatru pe care
ni le-a lăsat, fiindcă – trebuie s-o recunoaştem!
– românii anului 2010
şi-au cam pierdut această rară şi atât
de necesară virtute – umorul...
4 Brumărel, 2010
22 Almanah 2011