RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

viitorul îşi va recuceri măcar o secundă.
Iată firul de care aveam nevoie, eu,
păcătosul aflat o secundă în iadul de pe
pământ, sperând să ies la suprafaţă. De
acelaşi fir cu mine se află legat poetul
Ion Gheorghe, poet al câmpiei, născut
la Florica, judeţul Buzău, la 25 de km
de satul meu, Cocora, din judeţul
Ialomiţa. Am găsit şi eu un fir, din vasta
operă poetică a lui Ion Gheorghe, se
găsea în biblioteca mea, mi-l dăruise
acum doi ani poetul aflat în vacanţă la
Sărăţeanca împreună cu alte cărţi pe care
le-am citit, le-am recitit, am încercat
să mă dumiresc ce este cu acest diluviu
care te acoperă, care te roteşte şi în care
te afunzi fără speranţă de a te mai slava.
Cine se ocupă îndeaproape de poezia
lui Ion Gheorghe sfârşeşte prin a-i
deveni fan pentru totdeuauna, cu rezultatul
zdruncinării definitive a concepţiei
sale despre istorie, neam şi rostul
nostru pe pământ.
„Mesianic”, poetul este exponent al
clasei ţărăneşti şi îşi face datoria de a o
apăra „în templu“, împotriva „profeţilor
mincinoşi“: Eu, dormind încă-n pântecul
clasei/ Materne; eu, ca peştele-n matca
râului, / Eu ca fëtusul în lichidul primordial,/
Eu, ca puiul de pasăre-n matricea
oului, / Eu, ca mielul în casa naşterii – /
Am fost scăpat pe lume, din durerea /
Loviturilor în burţile ţărăncilor / Bătute
pe grămezile de porumb, încovrigate / Pe
sacii de floarea-soarelui – de-şi apără şiacuma
/ Pâinea şi laptele pentru copii. //
Ci eu în templu,/ Mă-nfrunt cu înţelepţii
mincinoşi. (EP, 163).
RenaŞterea buzoiană
Dezvoltând o teorie originală despre
istoria naţională, nerecunoscută de
cercurile academice, poetul se află întro
luptă crâncenă cu autorităţile, cu lumea
academică, cu toţi cei care n-au
reuşit nici până azi să stabilească
adevărata origine a poporului nostru,
adevăratul drum în istorie şi perspectiva
istorică prin care să ne coagulăm din
nou şi să căpătăm sentimentul adevărat
şi sfânt al apartenenţei la un neam.
Viitorul îţi aparţine
(Scrisoare adresată lui Ion Gheorghe)
Iată că te-am regăsit, domnule
părelnic însingurat. Cel care scrie ca tine
nu e niciodată singur. Am citit undeva că
un scriitor care are trei cititori fideli n-a
scris degeaba. Sunt unul dintre ei şi mă
identific cvasitotal cu tot ce-ai scris şi mai
ales cu ce faci. Plecarea în trecut printre
pietre e o realiatate care te onorează în
cel mai înalt grad. Mutul este o genialitate.
Ore numai el? Şi piatra e mută, dragul
meu coleg, dar câte nu spune ea, celui care
ştie să o citească. Intelectual nu este cel
pe care s-a dărâmat biblioteca, ci acela
care a scăpat teafăr de la răsturnarea ei
şi a luat-o la fugă printre pietre, nu ca să
se împiedice de ele, ci ca să le afle rostul.
Am impresia că timpul de azi îţi este
potrivnic dintr-o adâncă ignoranţă.
Oricum, eu te asigur atât cât îmi permite
întinderea intelectualităţii mele fără cadre
raţionale să te vestesc, îmi permit săţi
zic prietene al meu, că viitorul îţi
219