RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Încerc de aproape doi ani să găsesc
un fir, un capăt de care să apuc spre
a scrie câteva cuvinte despre marele
poet român Ion Gheorghe. Poet buzoian,
poet şi al câmpiei, unul dintre cei
mai sinceri iubitori ai clasei ţărăneşti,
cea mai umilită şi mai batjocorită în toate
timpurile şi mai ales în vremea comunismului.
O întâmplare de azi m-a apropiat
din nou de masa de scris. La sf. liturghie
de 1 februarie, preotul de la biserica Sf.
Andrei a povestit o parabolă a păcătosului
care n-a făcut nimic în viaţă, n-a
mers la biserică niciodată, nu s-a rugat,
un om fără Dumnezeu şi al nimănui.
Ajuns în iad, începe să se roage şi după
o vreme un înger îl vesteşte că
Dumnezeu i-a ascultat ruga şi îl va scoate
afară să trăiască o altă viaţă în credinţă
şi în rugăciune. Îngerul i-a trims o
sfoară de care să se prindă, şi când a în-
Viitorul
cedează
trecutului
secundă
cu secundă
Aurel ANGHEL
ceput să urce de sfoară s-au mai agăţat şi
alţi păcătoşi. Necredinciosul a început
să-i lovească cu picioarele de frică să nu
se rupă frânghia cu atâţia. Sfoara nu s-a
rupt, ceilalţi au ieşit din Iad, iar păcătosul
a căzut din nou direct în flăcările
Gheeenei.
Nu pot aprecia de ce azi după ce am
venit de la biserică m-am apropiat de bibliotecă,
mi-a venit în minte idea de a
scrie şi am luat în mână ELEGII POLI-
TICE, ed. Cartea Românească, 1980.
Pe 8 martie 1980 Ion Gheorghe se
afla la o întâlnire cu elvii de la Şcoala
Pedagogică din Buzău. Iată ce am găsit
scris pe exemplarul dăruit mie de Ion
Gheorghe, în iule 2006, la Sărăţeanca,
unde am mers vreo 3 săptămâni în fiecare
zi să mă întâlnesc cu poetul: În
viaţă există o permanentă luptă. E lupta
trecutului şi a viitorului. Viitorul cedează
trecutului secundă cu secundă. Cândva,
218 Almanah 2011