RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

feră de-i crapă pielea de nevoi. Şi pe lângă el,
copiii lui şi noi toţi...
Supărate sunt şi neamurile, verii, nepoţii,
finii, cum de alţii pot şi el nu poate şi nu
poate?! Ce, el nu e om ca ăilalţi...? Toţi fac
ceva pentru ai lor. Supărare mare şi la servici.
Că, el e singurul om din România care sa
întors după 8 ani de Parlament, la fostul lui
loc de muncă. Aleargă, se zbuciumă, zadarnic.
Supăraţi sunt şi colaboratorii. Ce domne,
ăsta nu mai pleacă de aici să mai respirăm şi
noi alt aer. I-au şi spus odată să-şi ia
tălpăşiţa. Orice ar face, el supără pe toată lumea.
Supăraţi sunt şi cei din presă care l-au
tachinat şi măscărit când şi cum le-a fost cheful
sau comanda. Exasperat de tot unul chiar
a strigat în redacţie: Băi, ăsta ce vrea, ce
urmăreşte, de nu fură şi el ca ăilalţi?! Îi ceruseră
bani de publicitate să-şi felicite, chipurile,
alegătorii de Crăciun, iar el le-a zis că nare,
că abia dă nişte sacoşe cu alimente la
săraci, dar fără presă, fără fotografi ori camere
de luat vederea, fiindcă acelea au nenorocit
poporul, intoxicându-l şi maniplându-l
împotriva propriilor interese.
Ieri, 27 noiembrie, o ţaţă care vinde legume
la tarabă în Piaţa Mare, zice hai domnu’
să-ţi dau varză murată. Am varză
bună... Nu iau, zice omul nostru, m-am învrednicit
de-am pus. Am! Aha, când erai senator,
aşa-i că nu puneai, acuma dacă nu
mai eşti, ai pus! Am pus întotdeauna şi n-am
fost senator, am fost şi eu un deputat care
vroia să vă facă vouă bine. Dar n-a putut fiindcă
vă sunt mai dragi hoţii... Toţi sunteţi la
fel, mi-a mai zis. Şlagărul ăsta îl aud de mult
şi nu le iese unora din cap nici dacă îţi tai venele...Aşa
că toată lumea e supărată pe el.
Păi, pe cine să se supere, pe mafioţi?! Să vezi
supărare pe cei ce scot Almanahul. Ce domne,
nu mai e loc. Gata, l-am făcut. Acum s-a
trezit şi el?
Şi o furie nebună îl apucă iar, ca de atâ-
tea ori. Cine i-o fi băgat în cap chestia asta cu
cinstea, cu iubirea de neam şi de ţară, fiindcă
uite ce păţeşte. A ajuns să-l usture sufletul, să
simtă cum totul se năruie şi că viaţa, câtă
mai are, e un calvar... De ce? Pentru că nu sa
prins şi el în hora hoţilor, pentru că nu s-a
lăsat ademenit de comisioane, de malversaţiuni
cu banul public, cu avuţia naţională?
Cine nu fură, nu are bani, nu are cu ce mitui,
nu e agreat de nimeni, nu e împins spre
posturi mănoase. Cine nu e şantajabil, nu are
sprijinul cercurilor influente şi nu mai poate
candida la nimic. Ce, nu-i ajunge postura de
individ care deranjează de oriunde s-ar afla
şi care supără pe toată lumea?! E şi ăsta un
rang, o virtute, după o viaţă” irosită” în cinste,
în ţara hoţiei suverane...
214 Almanah 2011