RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Gheorghe ISTRATE
Medalioane encomiastice ____________
PROFESORUL TRAIAN CRISTESCU
Nu avea aură (exterioară) ci
numai nimbul (interior) al
unei inteligenţe inconfortagur!)
permanent. O silă superioară
zvârlită în ochii dogmatici ai ideologiei
servil-comuniste. Şi această stare
bile. Era un Profesor atipic, de tensionată ni se transmitea ca un flux
competenţă universitară. Dicţiona- magnetic, până ne bubuia sângele pe
rele buzoiene ni-l descriu eliptic şi nas. Noi eram clasa a VIII-a D.
derutant. El era una din marile enig- Alături de noi preda „genialul” peme
„hrănitoare“ ale existenţei mele dant Păunel, matematician „legend-
ca elev firav. Transforma lecţiile de ar” (lesne dădea notă mare), dar fără
istorie în prelegeri despre artă şi căra licenţă şi fără mari urmaşi. Era dual,
după sine, de fiecare dată, albume sever şi servil, impunea doar printr-o
greoaie cu reproduceri negru-color, atitudine sticloasă şi ipocrită.
pe care ni le transla din mână în Prin modestia lui netrucată,
mână, cu explicaţii uluitoare asupra Profesorul Traian Cristescu plutea
detaliilor (ispititoare pentru noi, no- prin prin straturi puternic alimentate
vicii, la Rubens şi suprarealişti). de lanternele trecutului. Umbla
Ilustrul profesor observa olfactiva şleampăt (blachiuri la tenişi), nu
noastră dilatată şi, cu o vehemenţă pentru poză – ci din sărăcie şi pentru
acidulară, înăbuşea ignoranţa ochilor uşurinţa înălţării în iluzoriul halou te-
spre centrul cu simetrii de aur ale tameinic asimilat, universitar, al cimenblourilor
(ah, dificilul El Greco, pe tatului nostru liceu de băieţi.
trei planuri suprapuse, care a devenit, Arhitectura liceului era şi a rămas o
mai apoi, pasiunea mea „definit- cazarmă sau o închisoare pe care maivă”!).rile
generaţii de elevi (printre care şi
Ilustrul Profesor purta pe figură George Emil Palade, divinul „nobel-
un rictus zâmbitor (oximoron, desiist”) le-au tocit scările, prin timp.
RenaŞterea buzoiană
209